Polițiștii din Iași au fost sesizați prin 112 despre faptul că o femeie a fost agresată pe stradă de un bărbat pe care îl cunoaște.
Conform martorilor, femeia a avut o relație de concubinaj cu agresorul, iar joi seara s-au întâlnit întâmplător pe stradă.
În imaginile filmate de un trecător, bărbatul, care ține în mână un cuțit, o izbește pe tânără de mașină, apoi o trântește la pământ și o lovește cu piciorul.
În tot acest timp, mama femeii strigă după ajutor.
Mama victimei, dusă la spital
„În urma intervenției prompte a polițiștilor si activităților operative desfășurate, bărbatul a fost găsit pe raza municipiului Iași și condus la cercetări.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și lipsire de libertate în mod ilegal”, au declarat autoritățile, potrivit Observator.
Mama victimei a fost dusă la spital pentru îngrijiri.
[citeste si]