Traian Băsescu: „Iohannis să dea un decret de revenire la starea de urgență ca să-i liniștească pe toți”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Restricțiile s-au relaxat prea devreme în România în comparație cu riscul, spune fostul președintele Traian Băsescu. El este de părere că ar fi trebuit menținută starea de urgență până la 15 iulie, iar în cadrul ei trebuiau introduse măsuri de relaxare. Iar dacă majoritatea parlamentară e „iresponsabilă” și nu votează măsurile care se impun, președintele ar trebui să dea un decret „ca să-i liniștească pe toți”: decretul de revenire la starea de urgență.

„Cred că ne jucăm cu focul”, spune fostul președinte Traian Băsescu. „Am văzut noile condiții ale stării de alertă. Cred că sunt insuficiente față de riscul major care se prefigurează”, a declarat Traian Băsescu, duminică seara, la Digi24.

El a adus și câteva argumente: În Beijing este carantină, ceea ce înseamnă că în China a pornit al doilea val de îmbolnăviri. Centrul de Cercetări în domeniul Sănătății din SUA a avertizat, de asemenea, asupra riscului pornirii celui de-al doilea val. Iar la noi, constatăm o creștere a îmbolnăvirilor în ultima săptămână. „Înseamnă că virusul e cu noi”, spune fostul președinte.

„Mă tem că populismul a lăsat din starea de alertă doar un surogat care nu mai servește nimănui. Oamenii politici trebuie să ia decizii fără să stea cu ochii pe sondaje. Pe vreme bună și un prost poate fi om politic, vorba președintelui. Marea problemă e dacă ești om politic în vremuri grele, când trebuie să iei decizii dificile, care nu plac populației. Cred că ne-am grăbit”, a declarat Traian Băsescu. 

 

„Nu aș fi renunțat la starea de urgență până la 15 iulie!”

 

Fostul președinte spune că dacă ar mai fi fost la conducerea țării nu ar fi renunțat la starea de urgență până la 15 iulie, iar dacă erau de făcut relaxări le-ar fi făcut în cadrul stării de urgență. „Nu amețita de stare de alertă, care nu e nici în Constituție”, a adăugat actualul europarlamentar, care este de părere că „la noi s-au relaxat prea tare” restricțiile.

„Nu spune nimeni că trebuia să mergem cu încremenirea țării. Economia trebuie repornită, dar cu măsuri severe. Nu sunt pentru închiderea industriei, sunt pentru închiderea școlii”, a menționat fostul șef al statului.

El spune că n-ar fi luat deocamdată o serie de măsuri de relaxare și a dat exemplul întrunirilor de pe 6 până la 20 de persoane. Grupurile ar fi trebuit să fie doar în familie, portul măștii - în orice condiții. „N-aș fi lăsat lucrurile brambura. Uitați-vă în mijlocarele de transport din București. Ne-am relaxat complet. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus fostul președinte.

 

Ministerul Sănătății nu trebuia să împiedice testarea Primăriei

 

Traian Băsescu a criticat și Ministerul Sănătății pentru că a împiedicat Primăria Capitalei să-i testeze pe cei 10.000 de oameni, pentru că în felul acesta, spune el, s-ar fi putut obține o radiografie printr-un eșantion mai mare legată de asimptomatici. „Opțiunea Ministerului Sănătății a fost mai mult din orgolii și dubioasă”, a comentat fostul primar al Bucureștiului. 

Pe de altă parte, Traian Băsescu crede că prelungirea stării de alertă va trece de Parlament. PSD face un joc gratuit, ca să obțină voturi, este de părere politicianul. „Dacă majoritatea parlamentară e iresponsabilă, președintele nu are decât să emită decretul de revenire la starea de urgență și am închis subiectul cu toți demagogii”, a arătat fostul șef al statului. Iohannis „va trebui să-și asume, pentru asta e om politic”, a adăugat Băsescu. 

 

„Se fac de râs toți”. Pentru PSD, mană cerească 

 

„Se fac de râs toți”, mai spus fostul președinte. „Ăștia de la guvernare au uitat să dea reguli pentru after-school, au înmuiat măsurile până la desființare de dragul voturilor, celorlalți li se pare prea mult și președintele cred că trebuie să intervină cu un decret, ca să-i liniștească pe toți, inclusiv pe cei din societatea civilă, care nu au responsabilitate pentru ceea ce spun și fac”, a afirmat Traian Băsescu. 

Pentru PSD este mană cerească că nu sunt la guvernare: nu au de dat 40 la sută la pensii, nu au o criză de gestionat, nu au de refăcut lanțuri de aprovizionare. „Dau din gură. Nu vor veni la guvernare până la alegeri nici dacă îi pici cu ceară. În schimb, vor face mult rău cu propaganda”, a comentat Traian Băsescu în legătură cu amenințările PSD că vor introduce o moțiune de cenzură.

El spus că tot acest discurs subversiv la adresa guvernului a contribuit la relaxarea mentală a românilor. „Clasa politică ar fi trebuie să vorbească pe o singură voce. În Europa suntem unici cu această dispută. Pandemia ar trebui scoasă în afara disputelor politice legate de alegeri”, a punctat fostul președinte Traian Băsescu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel