Două eleve rănite grav într-un atac cu cuțitul la o școală din Germania. Un adolescent a fost arestat

adolescent arestat in germania atac cutit eleve ranite grav
Adolescent arestat în Germania, după ce a atacat cu cuțitul alți elevi într-un liceu. Sursa foto: Pexels/rol ilustrativ
Două eleve au fost rănite grav în urma unui atac cu cuțitul într-o școală din Germania. Suspectul, un adolescent în vârsăt de 16 ani, a fost arestat.

Poliţia germană a arestat un suspect în vârstă de 16 ani după un atac la un liceu din Schongau, miercuri, soldat cu rănirea gravă a două fete, informează AFP şi dpa.

"Conform informaţiilor actuale, două fete au fost grav rănite", a precizat poliţia pe X, adăugând că viaţa celor două nu este în pericol.

Atacatorul avea asupra sa și o armă de foc

Potrivit dpa, poliţia a precizat că suspectul a folosit ca armă un cuţit, dar avea şi o armă de foc.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat pentru AFP că ofiţerii suspectează o situaţie de "amoc", termen folosit pentru a descrie un act violent deliberat, motivat de furie oarbă.

"În prezent, plecăm de la principiul că suspectul a acţionat singur", a scris poliţia pe X, adăugând că "nu sunt dovezi care să sugereze implicarea altor persoane".

Suspectul fusese tratat psihiatric în trecut

Ministrul de interne al Bavariei, Joachim Hermman, a indicat că adolescentul reţinut primise anterior tratament psihiatric.

Nu s-a precizat dacă atacatorul şi victimele erau elevi ai şcolii unde s-a produs atacul, Welfen Gymnasium.

Un centru de primire pentru familiile elevilor a fost înfiinţat la o staţie de pompieri din oraşul cu circa 12.000 de locuitori, situat la mai puţin de 100 de kilometri sud-vest de Munchen.

La şcoala secundară învaţă circa 800 de elevi şi predau 80 de profesori.

Potrivit cotidianului german Bild, şase elicoptere au fost mobilizate, inclusiv unul medical.

Germania a fost scena mai multor atacuri în şcoli şi pieţe în ultimii ani, care au traumatizat ţara.

Germania, marcată de atacuri repetate în școli

Cel mai recent atac într-o şcoală a avut loc în septembrie 2025, când un kosovar în vârstă de 17 ani a rănit grav o profesoară în vârstă de 45 de ani, înjunghiind-o la o şcoală profesională din Essen. Suspectul, ale cărui motive au fost descrise ca fiind jihadiste, potrivit acuzării, a rănit şi un bărbat la întâmplare pe stradă şi pe îngrijitorul unei şcoli primare.

Înainte, în ianuarie 2022, un german în vârstă de 18 ani a împuşcat mortal o elevă într-o sală de curs a Universităţii din Heidelberg şi a rănit alţi trei elevi înainte de a se sinucide.

Printre cele mai sângeroase cazuri se numără atacul din 11 martie 2009, când tânărul Tim Kretschmer, în vârstă de 17 ani, a ucis 15 persoane - nouă elevi, trei profesori şi trei trecători - la fosta sa şcoală din Winnenden, înainte de a se sinucide.

Un alt atac de amploare a avut loc pe 26 aprilie 2002, când un tânăr de 19 ani a împuşcat mortal 16 persoane la un liceu din Erfurt - 12 profesori, o secretară, doi elevi şi un poliţist - după care s-a sinucis, potrivit Agerpres.

Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Credeți că diaspora merită mai multă vizibilitate în mass media din România?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close