Înșelăciune de proporții în Ungaria, cu o româncă în centrul anchetei. Bătrânii erau puși să lase la poartă genți cu aur și bani

imagine cu o femeie, geanta
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
O româncă ar fi păcălit mai mulți bătrâni din Ungaria. Femeia ar fi primit genți cu bani și aur, pe care vârstnicii erau puși să le agațe în porți.

Polițiștii din sud-estul Ungariei care investighează așa-numitele escrocherii cu bunici, au arestat o româncă, suspectată că a colectat genți pline cu aur și bani de la victime, a anunțat luni Poliția din Békés, scrie Hungary Today.

Bătrânii din Ungaria, păcăliți să agațe în porți genți cu bani și aur

Mai multe infracțiuni similare au fost raportate recent în Ungaria, inclusiv în județul Békés. În aceste cazuri, victimele au fost înșelate să lase bani și obiecte de valoare în genți atârnate pe porțile sau gardurile grădinilor lor, care au fost apoi rapid luate de către făptași.

Un incident similar a avut loc în după-amiaza zilei de 15 iunie, când un bărbat care se dădea drept avocat a sunat-o pe o femeie în vârstă de 78 de ani din Békéscsaba. Acesta a convins-o că fiul ei a lovit o tânără cu mașina, că este reținut de poliție și că poate fi eliberat doar după plata cauțiunii.

Bătrâna și-a adunat economiile și bijuteriile de aur și, urmând instrucțiunile bărbatului, le-a pus într-o geantă și a atârnat-o de poarta din fața casei sale.  Nu a putut vedea cine a sustras banii și aurul, în valoare totală de 7,5 milioane de forinți (21.000 de euro).

Românca, reținută de polițiștii din Ungaria

În timpul anchetei, oamenii legii au identificat o mașină cu numere de înmatriculare românești. Românca care o conducea a devenit o persoană de interes pentru anechetatori. Ulterior, pe numele ei a fost emis un mandat de arestare. Pe 3 iulie, când femeia s-a întors în județul Békés cu o altă mașină, a fost reținută și arestată sub suspiciunea de fraudă.

Conform anchetei, românca ar fi putut opera și în alte județe din Ungaria, dar și în capitală, folosind aceeași metodă pentru a ridica numerar și bijuterii din aur în valoare de câteva milioane de forinți.

Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Românii din diaspora promovează valorile românești în comunitățile în care trăiesc acum
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close