Procurorii Pachetului de pe lângă Tribunalul Botoşani fac, joi, percheziţii la locuinţa unei femei din comuna Corni, care, în luna mai a acestui an, şi-a îngropat copilul nou-născut în curte, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Valeriu Chihaia.
Potrivit acestuia, ancheta a fost declanşată după ce procurorii ar fi primit informaţii că femeia respectivă ar mai fi avut naşteri şi ar fi înhumat şi alţi copii în propria curte.
În anchetă sunt implicaţi şi specialişti de la Institutul Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
"A fost nevoie de un scanner special pe care îl au doar la IGPR (pentru căutări - n.r.)", a afirmat Chihaia.
Femeia, în vârstă de 32 de ani, care mai are patru copii acasă, a născut în luna mai a acestui an, iar fătul a fost îngropat în grădină.
Autorităţile locale au sesizat la momentul respectiv Poliţia, care a demarat o anchetă privind comiterea infracţiunii de întreruperea cursului sarcinii.