Cetățenie română pentru soții și soțiile românilor care trăiesc în străinătate. Legea a trecut de Senat

lege cetatanie romana pentru sotii românilor din diaspora
Foto ilustrativ (Sursa: Magnific)
Soții străini ai cetățenilor români din diaspora vor putea solicita cetățenia română fără a mai fi obligați să se mute în țară, potrivit unui proiect USR adoptat tacit de Senat. Proiectul merge la Camera Deputaților, for decizional. Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească.

Un proiect de lege depus de parlamentarii USR de Diaspora, deputatul Iulian Lorincz și senatorul Cătălin Bochileanu, a trecut de Senat prin adoptare tacită, ca urmare a depășirii termenului constituțional pentru dezbatere și vot în plen. Inițiativa legislativă propune un cadru prin care cetățenii străini căsătoriți cu cetățeni români și stabiliți în afara granițelor pot solicita cetățenia română fără a fi obligați să se mute sau să aibă domiciliul în România.

Propunerea urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

Ce prevede proiectul legislativ

Conform proiectului, noul mecanism nu acordă cetățenia în mod automat în urma căsătoriei, ci exclusiv la cererea persoanei interesate. Solicitanții vor avea posibilitatea fie de a-și stabili domiciliul în țară, fie de a-l păstra în străinătate, condiția de bază fiind ca cei doi soți să conviețuiască de cel puțin 10 ani. Acest interval se va calcula începând de la data la care căsătoria a fost înregistrată sau transcrisă în registrele românești de stare civilă, prin însumarea tuturor perioadelor de conviețuire efectivă, indiferent de țara în care au locuit.

Depășirea pragului de 10 ani de căsnicie este însoțită de obligația de a îndeplini toate celelalte cerințe generale prevăzute de Legea cetățeniei. Solicitantul trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să demonstreze loialitate față de statul român și să nu fi desfășurat sau sprijinit acțiuni îndreptate împotriva ordinii de drept ori a securității naționale.

De asemenea, se cere o bună conduită civică și lipsa condamnărilor penale în țară sau în străinătate pentru fapte care l-ar face nedemn de obținerea statutului de cetățean.

Pe plan cultural și lingvistic, persoana vizată va trebui să facă dovada cunoașterii limbii române, să dețină noțiuni elementare de civilizație și cultură românească și să cunoască prevederile Constituției, precum și imnul național.

Unde se va putea depune dosarul

Proiectul elimină necesitatea deplasării în România doar pentru realizarea formalităților. Străinii domiciliați în afara țării vor putea depune dosarul direct la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul de reședință. Cererile vor fi direcționate ulterior către Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Procedura implică evaluarea individuală a fiecărui dosar, verificări juridice și de securitate similare celor aplicate în cazurile obișnuite, precum și susținerea interviului prevăzut de lege. În cazul unui aviz favorabil, persoanele care aleg să nu își schimbe domiciliul vor putea depune jurământul de credință în fața șefului ambasadei sau consulatului din țara de rezidență, moment în care se dobândește oficial cetățenia.

Cum este legea în prezent

În prezent, legea permite obținerea cetățeniei după cinci ani de căsătorie, însă doar condiționat de deținerea rezidenței permanente sau a dreptului de ședere pe termen lung și de introducerea domiciliului legal în România alături de soțul român.

Inițiativa propune o cale distinctă pentru românii din diaspora, dublând durata minimă a căsătoriei de la cinci la zece ani ca măsură compensatorie pentru lipsa șederii pe teritoriul național. Autorii proiectului susțin că cerința celor zece ani de conviețuire după transcrierea actelor constituie un criteriu clar de verificare, destinat să prevină căsătoriile realizate doar în acest scop.

Bochileanu: "Vom face tot posibilul ca această inițiativă să fie adoptată de Parlament"

Senatorul USR Cătălin Bochileanu a confirmat parcursul parlamentar al inițiativei.

„A trecut tacit de Senat inițiativa pe care am depus-o, prin care soții și soțiile cetățenilor români care trăiesc în străinătate vor putea solicita cetățenia română. Proiectul a trecut fără să mai fie dezbătut și votat în plenul Senatului, ca urmare a împlinirii termenului constituțional. Inițiativa merge acum la Camera Deputaților, care este for decizional. Am avut discuții constructive cu colegii senatori din celelalte partide parlamentare și vom face tot posibilul ca această inițiativă să fie adoptată de Parlament”, a transmis Bochileanu.

Referitor la obiecțiile legate de posibilele riscuri de securitate sau administrative, parlamentarul consideră că procedurile existente furnizează garanțiile necesare:

„Am ascultat și citit argumentele celor care invocă 'vulnerabilitățile' pe care le-ar aduce această propunere. Soluția este simplă: aplicarea legii și respectarea procedurilor de verificare a solicitanților. Nu eliminăm controalele, nu acordăm automat cetățenia și nu propunem vreo practică nouă pentru democrațiile europene. Noi, USR, credem că statul român trebuie să protejeze familiile românești din Diaspora și să consolideze legăturile cu cei care și-au construit o viață în străinătate, dar rămân apropiați de România", a mai transmis senatorul. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close