Furt între români în Austria. Un român de 16 ani, lăsat fără telefon de un conațional de 29 de ani

politia din austria arestare
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost victima unui jaf într-o gară din Austria, după ce un bărbat de 29 de ani i-a smuls telefonul mobil din mână și a fugit. Incidentul a declanșat o operațiune de căutare la care au participat mai multe echipaje de poliție. Suspectul, un cetățean român, a fost prins la scurt timp, iar asupra sa au fost găsite atât telefonul furat, cât și cardul bancar al victimei.

Incidentul s-a petrecut joi, puțin după orele prânzului, în gara din Taufkirchen an der Pram, localitate situată în districtul Schärding, în landul Austria Superioară.

Adolescentul de 16 ani se afla pe peron și aștepta trenul, când a fost abordat de un bărbat necunoscut. Fără să stea prea mult pe gânduri, acesta i-a smuls telefonul din mână și a fugit în direcția centrului localității.

Totul s-a întâmplat în câteva momente, iar tânărul nu a reușit să-l oprească pe agresor. După ce a rămas fără telefon, incidentul a fost semnalat autorităților, iar polițiștii au început imediat căutările în zona gării și în împrejurimi, potrivit Nachtrichten. 

Mai multe echipaje de poliție au pornit în căutarea suspectului

Autoritățile au mobilizat mai multe patrule, care au verificat zona în încercarea de a-l identifica pe bărbatul care fugise după comiterea faptei. Căutările au dat rezultate în aproximativ o oră: în jurul orei 13:20, polițiștii au observat un suspect și au intervenit pentru a-l reține.

Ulterior, adolescentul a fost chemat să participe la o procedură de recunoaștere. Acesta l-a identificat fără ezitare pe bărbatul de 29 de ani, confirmând că el este cel care îi smulsese telefonul din mână.

Verificările efectuate de agenți au scos la iveală și alte detalii. În urma controlului corporal, polițiștii au găsit asupra suspectului nu doar telefonul mobil reclamat ca fiind furat, ci și cardul bancar al adolescentului. Descoperirea a întărit suspiciunile anchetatorilor cu privire la implicarea acestuia în incident.

Românul a fost dus la penitenciar

Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost audiat de polițiști, însă a recunoscut doar parțial faptele care îi sunt imputate.

Cazul a ajuns în atenția Parchetului din Ried im Innkreis, care a dispus transportarea suspectului la unitatea de detenție din Ried. Acesta a fost predat autorităților penitenciare, în timp ce cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs jaful.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close