Spania. Români, escrocherii prin metoda „smishing“; pagube de sute de mii de euro: "Au pretins că sunt de la bancă"

Mihaela Horchidan |
Data publicării:
Spania: Rețea criminală dezmembrată de poliție. Infractorii amenințau cu întreruperea curentului electric
Spania: Rețea criminală dezmembrată de poliție. Infractorii amenințau cu întreruperea curentului electric

Garda Civilă, în cadrul Operațiunii Chimrata, a dezmembrat o rețea din Alicante specializată în comiterea de fraude bancare internaționale prin metoda "smishing", o serie de atacuri cibernetice care utilizează mesaje text pentru a înșela utilizatorii, a le infecta calculatoarele și a le fura date sensibile și bani.

 

Opt persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani și de naționalități spaniolă, română și ucraineană, au fost arestate în Malaga, Sevilla și în alte șase provincii spaniole.

Operațiunea a început în aprilie 2020, după ce autorii au atacat masiv un număr mare de clienți ai unei bănci spaniole timp de trei zile consecutive, folosind telefoanele mobile ale acestora. Suspecții au reușit să înșele un număr total de 106 victime din toată Spania cu 600.000 de euro.

Organizația a trimis un mesaj text victimelor, pretinzând că este banca acestora, pentru a obține datele necesare pentru a avea acces la conturile lor. Astfel, escrocii au preluat controlul asupra conturilor lor de pe platforma online și au modificat codurile de acces.

După ce obținea controlul asupra conturilor, rețeaua efectua transferuri de câte 5.000 de euro din conturile victimelor în cele ale unor intermediari, deschise online și care au primit un comision pentru a efectua transferul.

 

Escrocherii prin SMS

 

În cadrul cercetărilor, anchetatorii au localizat până la 28 dintre acești intermediari și au descoperit că 462.000 de euro din totalul banilor estorcați de la victime au trecut prin conturile lor. Restul de 128.000 de euro au fost escrocați prin metode și mijloace similare de la diferite întreprinderi din Paris (Franța).

Organizația a investit banii furați din conturile victimelor în criptomonede pentru a-i spăla fără a lăsa urme și pentru a se sustrage urmăririi de către anchetatori. Odată achiziționate, monedele virtuale erau transferate în conturile principalilor membri ai bandei, care reușeau astfel să rămână anonimi.

Astfel, Garda Civilă a arestat opt persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani și de naționalități spaniolă, română și ucraineană, în orașele Malaga, Sevilla, Murcia, La Coruña, Zaragoza, Gerona, Valencia și Elche. În plus, un total de 25 de conturi bancare au fost blocate și puse la dispoziția instanțelor de judecată.

Pe de altă parte, agenții au solicitat autorităților judiciare 43 de mandate internaționale de arestare pe numele principalilor membri ai grupului infracțional, informează 20minutos.es.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel