De ce nu-l plac conașii din Europa pe Liviulică

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Liviu Dragnea s-a dus la Congresul socialiştilor europeni, care are loc la Madrid, cu gândul să le câștige simpatia conașilor.

Una dintre problemele mari ale lui Dragnea este faptul că nici măcar cei din grupare politică europeană de care aparține nu-l respectă și nu-i recunosc meritele.

Ce socialist mai există în Europa care să aibă mâna pe slănină și piciorul pe grumazul justiției? Niciunul! Acesta este chiar răspunsul corect.

 Și cu toate acestea, conașii de la Bruxeles nu-l acceptă. Ca și când ar fi intrat în saloanele conașilor europeni cu pantofii plini de noroiul din Teleorman. Ei nu știu că atunci când dai 1000 de euro pe pantofi, nu mai cobori nici din limuzină, darămite să te murdărești pe coclaurile pe care le-ai administrat și le-ai stors ca pe lămâie? Dacă au fost proști și l-au votat, cine este de vină? De altfel, ce socialist din Europa mai are ce are Liviulică? Niciunul!

Conduce aproape toate instituțiile, controlează finanțele, și-a făcut serviciu secret paralel, și-a făcut propriul parchet, are la votanți fără număr, și cu toate astea, conașii se uită chiorâș la el.

Aproape că poți să-I înțelegi frustarea. Când niciun socialist nu l-ar putea întrece nici  la suprafața locuințelor, la lux, la vacanțe, cum de nu este el șeful Socialiștilor Europeni? Iată o întrebare care îl va măcina mult timp de cum încolo pe Liviulică.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel