Un român s-a întors din Italia să practice bărcuitul - una dintre meseriile din vremea dacilor, dispărută

Un român a reventi din Italia pentru a se dedica pasiunii sale, apicultura și a practica bărcuitul sau vânătoarea de albine, practică din vremea dacilor, dispărută odată cu stupăritul. 

Vânătoarea de albine sau bărcuitul, cum era cunoscută această îndeletnicire, s-a practicat intens sute de ani în pădurile de la poalele munţilor Gurghiu şi Călimani, fiind metoda prin care oamenii îşi asigurau toamna rezerva de miere, despre care spuneau că are proprietăţi tămăduitoare.

Directorul Muzeului de Etnografie "Anton Badea" din Reghin, Roxana Man, ne spune că vânătoarea de albine, cunoscută ca bărcuitul, s-a practicat în zonă, la poalele munţilor Gurghiu şi Călimani, având două scopuri: prinderea albinelor, primăvara, pentru creşterea lor domestică şi culegerea fagurilor cu miere, toamna, când stupul avea rezervele cele mai mari.

Acum, urmaşii bărcaşilor, cum este şi apicultorul Mihail Grama din satul Căcuci, care a învăţat să vâneze albine de la bunicul său, practică o altă formă de bărcuit doar în scopul protejării albinelor carpatine (Apis mellifera carpatica) şi a habitatului lor natural, care a devenit tot mai restrâns, iar prin acest efort contribuie la conservarea unui material genetic extraordinar.

Singurul din cei 25 de nepoți care a îndrăgit albinele

 

Mihail Grama  explică faptul că albinele preferă scorburile situate la marginea pădurilor unde sunt locuri însorite, alegând stejarii foarte groşi şi aceasta pentru că acolo ele îşi pot asigura un anumit confort, cu un spaţiu interior suficient pentru a construi faguri şi pentru a depozita mierea.  (...) El crede că bunicul său ar fi mândru de el acum fiindcă din cei 25 de nepoţi este singurul care duce tradiţia mai departe, prin prisma faptului că este unul dintre cei mai mari apicultori din zonă.

„Era o metodă de a aduce faguri cu miere la copii, acasă, întotdeauna, de Ziua Crucii, în 14 septembrie. Spuneau că mierea este tămăduitoare şi de leac, fiindcă era o miere matură. Dacă mergeai la un om bolnav, îi duceai un fagure, fiindcă erau bunw şi mierea, şi fagurele şi păstura dinăuntru. Bunicul îmi povestea că bărcuitul se practica de pe timpul dacilor, că şi el a moştenit de la tatăl şi de la bunicul său şi au dus obiceiul mai departe.

Ulterior, intrându-mi în sânge, am ajuns să practic meseria de apicultor şi am făcut şi studiile la Bucureşti, după care am lucrat şi în Italia. Am învăţat foarte multe secrete în pădure, ştiu că nimic nu e întâmplător, totul are un farmec aparte. Primăvara când e zborul de curăţire a stupului se aude de la câteva sute de metri în pădure. E o linişte absolut deplină şi se aude...

 „Faţă de ce făcea bunicul, eu am învăţat şi partea ştiinţifică şi tehnică“

 

Pe vremuri tăiau copacul să scoată mierea, era altă tipologie de a practica bărcuitul. A rămas la fel cum e, dar eu o fac mai non-invaziv şi nu îmi permit să mai tai copacul, fiindcă aş crea probleme cu habitatul natural al albinelor. Prefer să îl deparazitez, iar dacă am nevoie de materialul lor genetic, ştiu cum să îl scot fără să tai lemnul. (...) Faţă de ce făcea bunicul, eu am învăţat şi partea ştiinţifică şi tehnică, aşa că eu doar le deparazitez şi ştiu că la primăvară de aici voi avea un roi", a mai arătat Mihail Grama.", a spus Grama, citat de Agerpres.

Apicultorul şi-a exprimat regretul că multe activităţi ale strămoşilor noştri se mai regăsesc doar în muzee sau în poveştile spuse de bătrâni.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy