Pasagerii din autocarul strivit la Pasajul Unirii dau în judecată autorităţile din Bucureşti. „Un drum prost asfaltat s-a transformat într-o capcană mortală“
Propunerea care va enerva „băieții deștepți“ din energie: „Super-profiturile“ companiilor, impozitate cu 90 la sută în loc de 60
Italia. Venitul de cetățenie, înlocuit cu Venitul alimentar din 2023; Două noi bonusuri introduse de Guvernul Meloni
Germania. Îngrijorare în Furth: Doi români, prinși cu peste opt kilograme de materiale priotehnice periculoase, interzise 29 Decembrie 2022
Italia dispune testarea obligatorie anti-Covid a persoanelor care sosesc din China: Primul zbor, aterizat la Roma; toți pasagerii testați 29 Decembrie 2022
Accesul la Twitter, nepermis pentru mii de utilizatori, timp de câteva ore. Elon Musk: „La mine merge!“ 29 Decembrie 2022
Românii vor avea 15 zile libere legale în 2023; Guvernul a aprobat alte trei pentru bugetari 29 Decembrie 2022
Miliardar ucrainean, fost politician, arestat în Alpii Francezi. Era căutat pentru deturnare de fonduri 28 Decembrie 2022
Românii care au găzduit ucraineni își primesc banii. Guvernul a aprobat peste 11 milioane de euro din fondul de urgență 28 Decembrie 2022
Italia. O badantă româncă s-a stins în a treia zi de Crăciun. Rodica s-a prăbușit din senin pe stradă 28 Decembrie 2022
Italia. Mai bine de jumătate din pasagerii unor zboruri din China, testaţi pozitiv pentru Covid în Lombardia 28 Decembrie 2022
„Diana se temea de soț foarte tare”. Mătușa Mădălinei, fetița de 11 ani dispărută fără urmă în SUA, rupe tăcerea: „Credea că cineva o urmărește” 28 Decembrie 2022
Liderul grupării „Hell's Angels”, prins de polițiști. Marius Lazăr era dat în urmărire internațională 28 Decembrie 2022
Preot din Italia, acuzat de pedofilie: A fost surprins noaptea în cimitir cu doi băieți români. Ce au descoperit carabinierii 28 Decembrie 2022
Italia cere teste COVID-19 obligatorii pentru toate persoanele sosite din această țară 28 Decembrie 2022
„A muncit 14-16 ore pe zi”. Un șofer de TIR din Italia nu și-a mai primit salariul de câteva luni. Soția româncă: „Am mâncat paste de Crăciun” 28 Decembrie 2022
Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanţi ai Ligii Studenţilor Români din Străinătate 28 Decembrie 2022
SUA: Ultimele mesaje disperate ale tinerei care a rămas blocată timp de 18 ore în mașină, în timpul furtunii de zăpadă 28 Decembrie 2022
Rareș Bogdan rupe tăcerea după suprataxarea sectorului de petrol și gaze: „Fac un șantaj! Au făcut presiuni să nu treacă OUG” 28 Decembrie 2022
Tort de cafea cu nucă, desertul fiecărei sărbatori în familie! Rețeta care a înnebunit toate gospodinele - FOTO 28 Decembrie 2022
Ce se întâmplă atunci când tragi apa în avion. Un pilot de avion a explicat detaliat tot procesul 28 Decembrie 2022
Sute de șoferi de TIR stau la cozi kilometrice în vamă. Așteaptă și 48 de ore: „Sper să prind Anul Nou acasă, cu familia” 28 Decembrie 2022
Controale speciale în perioada sărbătorilor în Italia: O româncă și un italian au fost arestați 28 Decembrie 2022