Două camioane, verificate, la sânge, intrarea în țară. Băuturi alcoolice și țigarete, descoperite de oamenii legii
Un român a fraudat statul bulgar cu aproape 300.000 de euro. Magistrații l-au dat pe mâna Poliției Economice 11 Martie 2022
Valutiștii profită de ucrainenii care vor să schimbe banii în euro. UE promite că ia măsuri 11 Martie 2022
Spania. Un moldovean și complicele său au incendiat automobilul, în care și-au abandonat patrupedul. Cățelul, salvat de trecători 11 Martie 2022
Zeci de psihologi din 20 de ţări i-au scris lui Putin: Vă împărtăşim cunoştinţele noastre despre consecinţele unui război 11 Martie 2022
Camion, în drum spre Spania, oprit în vama Nădlac. Polițiștii au avut parte de o surpriză, când au verificat marfa 11 Martie 2022
Joe Biden a anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei. Se taie liniile de creditare, se oprește importul de vodkă și fructe de mare 11 Martie 2022
Ungaria. Restricţii de circulaţie pentru automarfare. Șoferii, obligați să staționeze în parcări 11 Martie 2022
O ucraineancă şi-a cărat 17 kilometri câinele pe umăr, până la graniţă: „Nu l-am putut abandona” 11 Martie 2022
Acuzații de la Kiev: Rusia ar bombarda Belarusul ca să îi scoată vinovați pe ucraineni și să implice militar țara vecină 11 Martie 2022
Ungaria. Român, înjunghiat după o dispută în trafic. Anchetator: s-a prăbușit și a murit pe loc 11 Martie 2022
Germania. Un șofer de microbuz plin cu români gonea cu 100 de km/h cu anvelopa spartă. Avea și remorcă 11 Martie 2022
Kamala Harris, vicepreşedintele SUA, mesaj de susținere pentru România: Ați dovedit foarte mult curaj 11 Martie 2022
Vicepreşedintele SUA, Kamala Harris, vizită istorică la București. Iohannis: NATO nu va ezita pentru apărarea României 11 Martie 2022
OMS atenționează Ucraina să distrugă „agenţii patogeni de mare risc” pentru a preveni orice scurgeri 11 Martie 2022
Operațiunea Motoagro: Români din Spania, trimiși la închisoare pentru jafuri asupra magazinelor de unelte și utilaje 11 Martie 2022
Știai că poți folosi folia de aluminiu pentru a scăpa de dureri? Iată trei moduri în care o poți folosi 11 Martie 2022
Italia. Român transportat cu arsuri la spital, după ce oala sub presiune i-a explodat în față 11 Martie 2022
Aplicațiile "salvatoare" pentru șoferii din Italia: "La Roma, motorină la 1,2 euro". Ghidul economiilor pentru mașina ta 11 Martie 2022