Germania. Șofer român de microbuz, care transporta muncitori, amendat: Polițiștii, șocați când au văzut cât a condus fără odihnă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Un șofer român de microbuz, în vârstă de 30 de ani, a fost amendat, marți dimineață, cu 4.500 de euro de polițiștii germani după ce s-a constatat că avea mai multe nereguli.

Potrivit autorităților, în dimineața zilei de marți, 15 martie, un vehicul de șapte tone, microbuz cu remorcă, a fost verificat după ce a depășit cu viteză excesivă pe B 17 lângă Kleinaitingen, districtul Augsburg, landul Bavaria din Germania.

Un polițist a constatat că șoferul român a condus aproape 110 ore și 115 ore fără pauză, în ultimele 29 de zile. Potrivit șoferului român, el transporta muncitori în Germania, Belgia și Olanda, iar la întoarcere, transporta de obicei mașini cumpărate din țările respective în România.

Șoferul român, care este și proprietar al companiei, nu a putut să prezinte permis pentru transportul autovehiculelor, pe lângă timpul de conducere și abaterile de viteză. Astfel, polițiștii i-au aplicat o amendă totală de aproximativ 4.500 de euro.

După ce șoferul român nu a reușit să achite toată suma, bărbatul a depus o garanție de 1.000 de euro. Polițiștii i-au permis să-și continue călătoria până la următoarea zonă de odihnă.

 

Microbuz plin cu români, oprit pe autostradă în Germania

 

Amintim că la finele anului trecut, un microbuz plin cu români care circula pe Autostrada A8 a fost oprit de polițiști, în apropiere de localitatea Neunkirchen. Toți pasagerii au fost verificați, iar șoferul a fost oprit să mai continue drumul, după ce ofițerii au descoperit că acesta avea un permis de conducere fals. 

Potrivit unui comunicat al poliției, în timpul controlului șoferul român a predat un permis de conducere irlandez, care la o verificare mai atentă s-a dovedit a fi un fals total. Cercetările ulterioare au relevat că bărbatul nu are permis de conducere valabil.

Acesta a fost denunțat pentru conducere fără permis de conducere și fals în acte.

Din fericire pentru pasagerii microbuzului, un alt ocupant al mașinii a putut să se urce la volan și să continue călătoria spre România.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel