De la începutul anului şi până în prezent, Compania Naţională Unifarm SA, societate cu capital deţinut integral de statul român şi aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, a...
Frații Dumitru au fost condamnați la peste 30 de ani de închisoare în Marea Britanie. Cei doi români sunt acuzați că au exploatat sexual prin bătăi și amenințări o tânără conațională...
Cel puţin 15 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite după ce un autobuz s-a răsturnat într-o prăpastie în apropiere de Phong Nha-Ke Bang, un popular parc naţional din centrul Vietnamului,...
O tânără româncă, dansatoare de la un club de noapte din Adria (Rovigo), a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiată. Suspecți sunt doi conaționali.
Un medic stomatolog (chirurg) român a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, urmând a fi predat autorităților din Franța, acolo unde este acuzat că ar fi mutilat mai mulți pacienți pentru a...
Ionică D, un român stabilit în Anglia, alături de soție și fiul lor de 17 ani, și-a împărtășit povestea cumplită prin care a trecut, atât când a fost el bolnav de Covid, cât mai ales...
Un român de 33 de ani a fost prins în flagrant de către pensionarul care locuia în casa pe care tocmai intrase să o jefuiască. Întâmplarea s-a terminat prost...pentru tânărul român.
Poliția din Belgia atenționează populația cu privire la o nouă escrocherie, înlesnită în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în cursul zilei de astăzi, 24 iulie 2020, autoritățile italiene au adoptat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii...
Publicistul Dan Ciachir a spus, pentru DC News, care ar trebui să fie atitudinea creștinilor români după lovitura adusă Bisericii prin reislamizarea Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol...
Inundații, furtuni și grindină în Milano și în municipiile din nordul regiunii. Circulația trenurilor este blocată între Cadorna și Bovisa, anunță agenția ANSA.
Analistul politic Andrei Vlășceanu a explicat care este pasul următor pe care doreşte să îl facă Recep Erdogan după ce Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul a fost transformată în moschee.
Mai mulți muncitori români din Berlin testați pozitiv cu noul coronavirus au fugit din carantină, iar autoritățile germane îi caută. MAE atenționează că aceștia ar putea face închisoare...
Cumpărătorii din Anglia au obligaţia de a purta măşti începând de vineri, odată cu intrarea în vigoare a noii reglementări pentru spaţiile comerciale, cu toate că guvernul se bazează mai...
Norvegia a impus din nou vineri restricţii asupra călătoriilor în Spania, destinaţie turistică foarte apreciată de norvegieni, unde numărul de infectări cu noul coronavirus este din nou în...
25.000 de Euro în câteva minute, online. Un român a contactat unul dintre miile de „agenții“ de vânzări de credite care se tot infiltrează pe grupurile de Facebook, oferind împrumuturi...
Un băiat de 17 ani, care era angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului. El a fost găsit inconștient în subsolul localului, iar pe corpul său nu sunt urme vizibile...
Ministrul delegat pentru protecție civilă al Republicii Elene, Nikos Hardalias, a declarat că până în prezent 61 de români aflați pe teritoriul Greciei au COVID-19. În acest context, MAE...
Anchetatorii din Austria Inferioară au reușit să aresteze șase români după o lovitură în Stiria, Austria Inferioară. 11 bancomante le-au cazut pradă românilor.
Autorităţile regionale spaniole iau măsuri tot mai drastice pentru a preveni apariţia unor noi focare de COVID-19, precum purtarea măştii, închiderea localurilor pe timp de noapte sau limitarea...
Autointitulatul rege al romilor din România, Dorin Cioabă, este confirmat cu noul coronavirus și internat în Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Fostul deputat Eduard Stelian Martin, patron al companiei de salubritate Polaris M Holding SRL, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi...
Polițiștii din Hunedoara au fost alertați de locatarii dintr-un cartier al orașului, speriați de scandalul care se auzea dintr-o locuință. Ajunși la fața locului, oamenii legii au avut parte...
Numărul cazurilor continuă să crească zilnic, în plus izbucnesc controverse uriașe, în special în Serbia, unde sute de medici protestează împotriva autorităților, din cauza relaxării...
Toți cetățeni care intră în Austria, venind din zonele de risc, obligați la carantină obligatorie de 14 zile la domiciliu, chiar dacă arată un test negativ Covid-19, începând de vineri.
Primarul comunei Câmpuri, județul Vrancea, Costel Mateiu, a murit în accidentul produs miercuri seara pe DN 2D, unde o mașină și un camion s-au ciocnit.
Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.082 de morţi în Italia, cu nouă decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al infecţiilor a depăşit 245.000.
Cu peste o mie de cazuri noi într-o singură zi, România a urcat astăzi vertiginos în toate topurile negre ale țărilor din Europa și din întreaga lumea, atât la numărul total de cazuri, cât...
Senatorul Marius Marinescu ridică semne de întrebare care ne dau fiori în contextul pandemiei de Covid-19. Senatorul a făcut mai multe paralele istorice care dau de gândit.
Gheorghe Poanca, un român în vârstă de 52 de ani, care a trăit ani de zile în Monte San Giovanni Campano, a murit în această dimineață într-un mod fulgerător, chiar în timp ce se...
Un accident de circulație între șase mașini și un TIR a avut loc pe Drumul Național 65, în județul Olt, în localitatea Jitaru. Traficul se desfășoară dirijat.
Parlamentul francez a adoptat o lege care le pote da voie medicilor să încalce confidențialitatea doctor-pacient pentru a semnala autorităților cazurile suspectate de violență domestică.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat miercuri că "nicio lege nu opreşte un virus" şi că "e nevoie de contribuţia noastră, a tuturor" pentru a răspunde la pandemia COVID-19.
Un tânăr a vrut să fie alături de mama sa, infectată cu coronavirus și internată în spital, dar, cum reglementările sanitare în vigoare i-au interzis, un tână a urcat zilnic două etaje...
Măsurile de izolare legate de COVID-19 în Austria s-au bazat pe o ordonanţă neconstituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională din Viena, declanşând noi critici că guvernul a...