"Suntem singura echipă din lume care folosim vaccinul împotriva febrei galbene ca vector, ca punct de plecare pentru vaccinul nostru. Alte companii precum Astra Zeneca şi Johnson&Johnson folosesc virusuri comune de gripă pe care-i pun în ARN mesager. Avantajul vaccinului nostru este că protejează şi împotriva febrei galbene, iar pentru America Latină şi Africa poate fi un bonus. În momentul în care China a pus codul genetic al lui SARS-COV-2 online, pe 11 ianuarie 2020, noi am început să dezvoltăm în două săptămâni, să iniţiem vaccinul", susține Johan Neyts, şeful Institului Rega-UCL Louvain.
Vaccinul Institutului Rega din Belgia poate fi transportat la - 8 grade Celsius şi păstrat în frigidere obişnuite, spre deosebire de cele de la Pfizer, la - 70 de grade Celsius sau Moderna, la - 20 de garde Celsius. "După o singură doză, la zece zile după aceasta, vaccinul nostru s-a dovedit că este eficient total pe animale. Imaginaţi-vă că dacă în China, s-ar fi permis accesul imediat cu medicamente, trimise şi transportate prin Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru primii bolnavi, medici, asistente, familiile lor, împreună cu carantina, am fi putut controla izbucnirea pandemiei", a mai spus directorul Institutului belgian. În Uniunea Europeană se folosesc, în prezent, două vaccinuri: Pfizer Biontech şi Moderna, dar, executivul comunitar mai are acorduri de achiziţie de vaccinuri împotriva COVID-19 cu companiile AstraZeneca, Johnson & Johnson, Sanofi, CureVac şi Valneva. Bruxelles-ul le-a cerut statelor membre să nu mai lanseze achiziţii proprii de vaccinuri, în paralel cu ale Comisiei, şi să raporteze dozele de vaccinuri administrate.
[citeste si]