CUTREMUR de 7 grade pe scara Richter, PUTERNIC resimţit în Grecia şi Turcia. Clădiri PRĂBUŞITE

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Un puternic seism cu magnitudinea 7 s-a produs vineri în Marea Egee şi a fost resimţit atât în Turcia, cât şi în Grecia, au anunţat centrele seismologice locale şi internaţionale, informează Reuters.

Numeroase persoane au ieşit pe străzile oraşului costier Izmir din Turcia după acest cutremur de pământ, potrivit unor martori. Imagini publicate de radioteleviziunea publică turcă, TRT Haber, arată ruinele unei clădiri care s-a prăbuşit în centrul oraşului Izmir.


Autoritatea turcă pentru administrarea dezastrelor şi situaţiilor de urgenţă (AFAD) a precizat că seismul a avut magnitudinea de 6,6, în timp ce Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (US Geological Survey- USGS) a anunţat că magnitudinea acestui cutremur a fost de 7.

 

Cutremur resimţit în Grecia şi Turcia

 

Seismul s-a produs în jurul orei 11:50 GMT şi a fost resimţit de-a lungul litoralului turcesc de la Marea Egee şi în partea nord-vestică a Mării Marmara.

Epicentrul cutremurului a fost plasat la 17 kilometri în largul coastelor provinciei Izmir, la o adâncime de 16 kilometri, au anunţat reprezentanţii AFAD.

Specialiştii de la USGS au anunţat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri şi că epicentrul său s-a aflat la o distanţă de 33,5 kilometri de regiunile costiere ale Turciei.

 

Clădiri prăbuşite

 

Rezidenţii din Samos, o insulă cu o populaţie de 45.000 de locuitori, au fost îndemnaţi să se îndepărteze de zonele de coastă, a precizat Eftyhmios Lekkas, directorul Organizaţiei elene pentru planificare antiseismică, pentru postul Skai TV din Grecia.

"A fost un cutremur foarte mare, cu greu am putea avea altul mai mare", a declarat oficialul elen.

Ali Yerlikaya, guvernatorul din Istanbul, unde cutremurul a fost de asemenea resimţit, a anunţat că deocamdată nu există relatări despre producerea unor pagube materiale în metropola turcă.

Conform unor relatări iniţiale, seismul a fost resimţit şi în capitala Greciei, Atena.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel