Coronavirus. Cehia a intrat în carantină. Este a patra țară din Europa care restricționează mișcarea populației

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Duminică la miezul nopții, Cehia a intrat în carantină, decizia fiind luată pentru a-i proteja pe cetățenii vulnerabili la COVID-19, a anunțat premierul ceh Andrej Babis.

Măsura va expira pe 24 martie, potrivit lui Babis. Oamenii vor putea ieși din casă doar pentru activități importante, precum mersul la serviciu sau cumpărături de alimente și medicamente. Sunt permise, de asemenea, deplasările la bănci, spitale sau pentru îngrijirea persoanelor care au nevoie de ajutor.

Guvernul încurajează angajatorii să își lase angajații să lucreze de acasă.

Pentru ca măsurile să fie respectate, polițiștii din Cehia vor fi ajutați de 2.096 de soldați și de 400 de vameși.

 

Cehia, a patra țară din Europa care intră în carantină

 

Cehia este a patra țară, după Italia, Spania și Austria, care restricționează mișcarea populației din cauza pandemiei.

Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în Cehia a ajuns la 253.

Peste 6.000 de persoane au murit în întreaga lume din cauza pandemiei COVID-19, iar aproape 163.000 de persoane au fost infectate cu virusul apărut la sfârșitul anului trecut în orașul Wuhan din China, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel