Colegiul Medicilor, concluzii în cazul morților de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Capitală

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB), care au analizat, în urma autosesizării, o presupusă administrare incorectă a noradrenalinei în aceste cazuri. 

Marţi au fost audiaţi cei 23 de medici care au îngrijit aceşti pacienţi, preşedintele CMMB, Cătălina Poiană, precizând că, în termenii legali, se vor face publice "cât se poate de repede rezultatele Comisiei de disciplină".

"În toate cele 17 cazuri, nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale sau că cineva într-un mod intenţionat ar fi făcut vreun act deliberat de a suprima sau reduce în scop criminal un astfel de drog (n.r. - noradrenalina). (...) Vor fi decizii ale Comisiei de disciplină pe fiecare caz în parte, pentru fiecare deces. (...) Din punct de vedere medical nu ştim de ce s-a făcut sesizarea", a spus preşedintele Comisiei de disciplină a CMMB, Liana Pleş.

Întrebată dacă este vorba de un număr neobişnuit de mare de decese în perioada 4 - 7 aprilie, Pleş a infirmat.

Ea a punctat că s-au efectuat necropsii doar pentru trei dintre pacienţii decedaţi, în celelalte cazuri familiile solicitând "scutirea de necropsie, ceea ce înseamnă că familia sau aparţinătorii nu au avut niciun fel de dubiu cu privire la cauza morţii".

Preşedintele CMMB, Cătălina Poiană, a subliniat că CMMB nu a primit nicio sesizare din partea vreunei familii în cazurile analizate.

Vicepreşedintele CMMB şi preşedintele Comisiei de jurisdicţie profesională, Lucian Negreanu, şi Liana Pleş au precizat că toţi cei 17 pacienţi decedaţi, care au fost internaţi la terapie intensivă, au reprezentat cazuri foarte grave, unele fiind transferate din alte spitale. Perioada de spitalizare a acestora la secţia de terapie intensivă a Spitalului "Sfântul Pantelimon" a fost de la câteva zeci de minute la câteva luni, a arătat Negreanu.

"Nu a existat la niciunul dintre pacienţii decedaţi ideea că echipa medicală, pentru că nu au fost văzuţi de un singur medic, nu ar fi făcut tot ce putea mai bine pentru bolnavul respectiv. (...) Nu a existat nicio clipă, nici din documente şi nici din afirmaţiile medicilor, vreo dovadă care să suporte afirmaţia că s-ar fi intervenit nemedical asupra medicaţiei pe care o aveau pacienţii. Comisia de disciplină va prezenta toate concluziile. (...) Nu există vreo dovadă că cineva ar fi avut intenţia să facă rău pacienţilor. (...) Toate cazurile au fost atent documentate din punct de vedere medical. (...) Este o judecată profesională", a adăugat Negreanu.

Cătălina Poiană a subliniat că "adevărul trebuie să primeze'', iar toţi cei care greşesc trebuie să răspundă, dar că CMMB "respectă onoarea corpului medical".

"Este de datoria noastră să facem publice rezultatele cercetării disciplinare (...) care vizează doar calitatea şi etica actului medical şi nu aspecte administrative, manageriale. (...) Însă nu trebuie să ne antepronunţăm. Trebuie să aşteptăm rezultatul anchetei judiciare, la Procuratură, pentru că prerogativele sunt total diferite de ale noastre şi pot investiga şi alte elemente. (...) Dar dacă din punct de vedere medical totul a fost corect şi altele sunt problemele, vom fi, ca şi Colegiu, intransigenţi faţă de persoanele care pot declanşa aşa ceva", a mai spus Poiană.

Pe 11 aprilie, managerul Spitalului ''Pantelimon'' a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical, că, în perioada 4 - 7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel