Un funcţionar public din regiunea Cernăuți a fost demis din funcţie, după ce autorităţile din cadrul Administraţiei Raionale de Stat Storojineţ au descoperit că acesta deţine şi...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat cu privire la evoluţiile din regiunea Mării Negre, în contextul în care Rusia "ameninţă în continuare stabilitatea" regiunii, subliniind...
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat, joi, destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a...
Mihaela Cheli, tânăra moldoveancă de 21 de ani care s-a aruncat pe geamul mansardei pentru a scăpa de un incendiu, a fost condusă, ieri, pe ultimul drum.
Laura Codruța Kovesi va fi audiată din nou la Secția specială de investigare a magistraților. Ea a fost chemată pe 7 martie, în ziua în care Parlamentul European decide următorii paşi de...
Măsuri speciale de securitate vor fi luate pentru vizita Papei Francisc la pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, în 1 iunie, pelerinii fiind invitaţi să se înregistreze pe un site care a fost creat...
Tragedie într-o familie de români din Marea Britanie. Aceștia cer dreptate pentru Florin Manea, un tată de doar 30 de ani lăsat să moară într-un spital din Anglia.
Premieră în Turnu Măgurele, orașul unde a început ascensiunea lui Liviu Dragnea. Aproximativ 50 de oameni au ieșit în stradă și au strigat lozinci anti-PSD, chiar în ziua în care Laura...
Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul referitor la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care prevede că vor fi desfiinţate cele opt direcţii...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat miercuri OUG 114, despre care a spus că bulversează sistemul fiscal, el fiind de părere că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, greşeşte.
Senatorii PNL şi USR au părăsit miercuri plenul Senatului ca urmare a refuzului preşedintelui de şedinţă, Şerban Valeca, de a supune la vot solicitarea celor două formaţiuni de a include pe...
În anul 2018 s-au exercitat presiuni mari asupra instituţiilor judiciare, în special asupra Parchetelor, şi a continuat "în avalanşă" demersul de modificare a legilor justiţiei, a declarat...
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea PNL şi USR privind legea de aprobare a OUG referitoare la înfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara susţin punctele de vedere exprimate de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care vizează transmiterea unei...
Procurorii DNA, întruniți în Adunare generală la data de 26 februarie, au luat o serie de hotărâri. Totodată, procurorii au decis să și protesteze oficial.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat marţi că nu există informaţii la acest moment că protestul magistraţilor ar fi dus la blocarea unor dosare lucrate de poliţişti, sub...
Ministrul Justiției Tudorel Toader i-a răspuns, marți, deputatului PSD Florin Iordache care l-a acuzat că ar fi trebuit să se consulte cu magistrații înainte de adoptarea OUG 7/2019.
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, într-un interviu acordat RFI, că ministrul Justiției a greșit când a emis OUG 7/2019, ordonanța care modifică Legile Justiției.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi unităţile din subordine îşi suspendă activitatea judiciară, începând de marţi, cu excepţia cazurilor urgente, în semn de protest...
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) va relua protestele de stradă, joi, 28 februarie, dacă Guvernul nu va promova ordonanţă promisă în urmă cu...
PSD anunță, marți, pe contul oficial de Facebook, că economia națională merge foarte bine, făcând trimitere la o analiză a publicației Ziarul Financiar.
Judecătorul Bogdan Mateescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a afirmat luni că OUG 7/2019, prin care au fost aduse modificări legilor Justiţiei, trebuie abrogată,...
DIICOT își suspendă activitatea până pe 8 martie, timp de 4 ore în fiecare zi. Decizia, una fără precedent, vine ca urmare a ordonanței care modifică legile justiției.
Comisarul european pentru Politica Regională, Corina Creţu, va deschide lista pentru alegerile europarlamentare a partidului Pro România, a anunţat luni, la Făgăraş, liderul formaţiunii,...
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a precizat că unii protestatari din Piaţa Victoriei s-au manifestat duminică seara într-un mod care nu le face cinste, făcând referire la faptul că mai multe...
Intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 a respectat legea în vigoare, precum şi prevederile internaţionale referitoare la adunările publice, a declarat, luni, inspectorul general...