Ungaria. Curtea Supremă, decizie privind segregarea copiilor romi. Viktor Orban: "Este NEDREAPTĂ"

Andreea Cosma |
Data publicării:
sursa foto: Facebook
sursa foto: Facebook

Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri că decizia Curţii Supreme prin care se acordă despăgubiri copiilor din minoritatea romă care au fost puşi în clase separate la şcoală este nedreaptă şi a pledat pentru schimbarea legii pentru a preveni astfel de hotărâri în viitor, relatează Reuters.

Orban, care a preluat treptat controlul asupra multor aspecte ale vieţii în Ungaria, a sugerat la începutul anului că statul ar trebui să nu se supună niciunei decizii de a plăti compensaţii romilor şi că în schimb ar trebui să îi educe, ceea ce a declanşat proteste la Budapesta.

Cazul are în centru o şcoală elementară din Gyongyospata, o localitate din estul ţării care a fost un punct fierbinte ale tensiunilor etnice. Curtea Supremă a stabilit marţi că şcoala le-a oferit o educaţie inferioară celor circa 60 de copii romi după ce i-a segregat la parterul unităţii de învăţământ.

Instanţa a dispus ca şcoala şi municipalitatea să le plătească elevilor compensaţii băneşti ce însumează 100 de milioane de forinţi (circa 285.000 de euro), confirmând o decizie a ombudsmanului pentru această minoritate, care în 2011 a stabilit că romii sunt segregaţi de mulţi ani.

Orban a spus că şcoala încerca astfel să îi împiedice pe copiii romi să îi intimideze pe ceilalţi elevi. Conform raportului realizat de ombudsman, au existat incidente răzleţe de intimidare, dar tensiunile au fost alimentate de marşurile unor membri ai unor organizaţii paramilitare prin colonia de romi din apropiere.

"Sunt absolvent de Drept şi pot să spun că decizia instanţei este complet nedreaptă", a declarat Orban la postul public de radio.

"Oferă servicii legale, nu justiţie. Din centrul Budapestei, acolo unde se află instanţa, justiţia din Gyongyospata este invizibilă. Dar o vom găsi", a spus el.

Orban a mai declarat că guvernul va analiza cum să onoreze sentinţa şi că este în faza finală a pregătirii unei noi legislaţii care să împiedice astfel de decizii în viitor, fără a intra în detalii.

Liderul naţionalist a fost criticat de Uniunea Europeană pentru măsurile de înăsprire a controalelor asupra instanţelor din ţară, care până acum s-au opus eforturilor sale, comentează Reuters.

Activiştii pentru drepturile omului spun că romii din Ungaria, care reprezintă 5-7% din populaţie, trăiesc într-o sărăcie disproporţionată, sunt victime ale prejudecăţilor la şcoală şi la locul de muncă şi au fost supuşi intimidărilor şi ocazional unor act de violenţă cu consecinţe mortale din partea extremei drepte.

În legătură cu cazul de la Gyongyospata, Orban a afirmat că "este inacceptabil ca majoritatea să se simtă inconfortabil în propriile oraşe sau în propria ţară, iar acest lucru nu se va întâmpla cât sunt eu premier".

"Aceasta este o ţară a nativilor, până la urmă. Este ţara noastră", a spus el.

Orban a declarat de asemenea că grupuri civice finanţate şi controlate de cel pe care îl denunţă de mulţi ani ca inamic al său, miliardarul filantrop american cu origini maghiare George Soros, declanşează şi se folosesc de cazuri ca cel din Gyongyospata "pentru a pune mâna pe bani şi pentru a ataca majoritatea".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel