OMS: Omicron va infecta peste jumătate din populația Europei în următoarele 6-8 săptămâni

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Peste jumătate dintre europeni ar putea să se infecteze cu tulpina Omicron a noului coronavirus în următoarele şase-opt săptămâni, a anunţat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de Reuters şi AFP.

Anunțul vine în contextul în care Europa a înregistrat peste 7 milioane de infecții noi de COVID-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni, a anunţat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online, scrie Agerpres.

"În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni", a precizat Hans Kluge.

De asemenea, acesta a adăugat că varianta Omicron prezintă mutaţii "care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate".

În plus, potrivit datelor transmise de OMS, începând din 10 ianuarie, 26 de ţări au anunțat deja că peste 1% din populaţiile lor s-au infectat cu COVID-19 în fiecare săptămână.

Hans Kluge consideră că amploarea "fără precedent" a transmiterii virale a dus la aglomerarea spitalelor, în timp ce rata deceselor a rămas stabilă. Valul de îmbolnăviri "pune la grea încercare sistemele de sănătate şi prestatorii de servicii medicale din numeroase ţări în care Omicron s-a răspândit cu mare viteză şi ameninţă să se răspândească în multe altele", a adăugat directorul pentru Europa al OMS, scrie Agerpres.

 

O variantă de Covid care combină omicron și delta a fost descoperită

 

De asemenea, recent, un cercetător din Cipru a descoperit o tulpină de coronavirus care combină variantele delta și omicron, a anunțat Bloomberg News.

Cercetătorul, Leondios Kostrikis, este profesor de științe biologice la Universitatea din Cipru. Acesta a numit tulpina "deltacron", din cauza semnăturilor genetice asemănătoare cu omicron în cadrul genomului delta, scrie Bloomberg, citată de Mediafax.

Până în prezent, Kostrikis și echipa sa au descoperit 25 de cazuri de virus. Cu toate acestea, este încă prea devreme pentru a spune dacă există mai multe cazuri asemănătoare sau ce impact ar putea avea acestea.

"Vom vedea în viitor dacă această tulpină este mai patologică sau mai contagioasă sau dacă va prevala" față de cele două tulpini dominante, delta și omicron, a declarat Kostrikis într-un interviu acordat postului Sigma TV. El crede că omicron va depăși și deltacron, a adăugat cercetătorul.

Cercetătorii și-au trimis concluziile săptămâna aceasta către GISAID, o bază de date internațională care urmărește virușii.

Varianta deltacron vine în timp ce omicron își continuă răspândirea rapidă în întreaga lume, provocând o creștere a cazurilor de Covid-19, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel