Cristian Tudor Popescu îl umilește pe Tăriceanu și i-a oferit președintelui Senatului o lecție de istorie, după discursul acestuia cu ocazia Unirii Principatelor Române. „Fake news cu...
O ieșire fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană le-ar putea pune probleme celor 3,5 milioane de cetățeni britanici ale căror pașapoarte expiră în 15 luni sau mai puțin.
Uniunea Europeană (UE) investeşte sute de milioane de euro în educaţia din România prin diverse programe, dar rezultatele sunt aproape de zero, a declarat miercuri, la Focşani, deputatul Uniunii...
Tudorel Toader și Carmen Dan au fost prezenți astăzi în Comisia LIBE a Parlamentului European. Aceștia au fost atacați foarte dur și luați la rost de europarlamentarul Roberta Metsola.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, sunt audiați, în această dimineață, în Comisia LIBE a Parlamentului European, informează România TV.
Unele state membre ale Uniunii Europene, printre care Polonia, Ungaria şi România, par "să devieze" de la "calea liberal-democratică", iar aceasta este "cea mai mare provocare cu care se...
Comisia Europeană a cerut marţi Regatului Unit să-şi clarifice ''cât mai curând posibil'' intenţiile cu privire la ieşirea sa din Uniunea Europeană şi a estimat că intervenţia de luni a...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că Tratatul de cooperare şi integrare franco-german de la Aachen, la semnarea căruia a participat, reflectă angajamentul Franţei şi Germaniei...
Transportul european de călători între țările UE ar putea fi făcut într-un procent covârșitor de firme românești. UNTRR dorește crearea unei piețe unice de transport în Europa, iar...
Vicepreşedinte al Comisiei Europene, finlandezul Jyrki Katainen, responsabil de locuri de muncă şi investiţii, a postat un mesaj dur după anunțul făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader,...
Guvernul britanic a anunțat că va elimina taxa de 65 de lire sterline percepută cetățenilor comunitari, care solicită statutul de rezident permanent, relatează EFE preluată de Agerpres. O...
Actorul Marius Manole face din nou apel către cetățeni să iasă în stradă pentru aș exprima nemulțumirea față de ultimele decizii ale guvernului PSD- ALDE.
Filosoful Mihai Șora spune, astăzi, în contextul anunțatei Ordonanțe de Urgență care le permite condamnaților definitiv de către completuri de judecată nelegal constituite, din 2014 până...
Traian Băsescu a afirmat că „ţara arde şi ministrul Apărării Naţionale se piaptănă!”, precizând că în vreme ce aliaţii din NATO se implică consistent pentru a descuraja ruşii în...
Guvernul britanic lansează luni aplicaţia mobilă cu ajutorul căreia cetăţenii europeni stabiliţi în Regatul Unit pot solicita reşedinţa permanentă după Brexit, reaminteşte AFP.
Deficitul bugetar anunțat de consilierul premierului Darius Vâlcov pentru 2018 este rezultatul unei „falsificări grosolane prin diverse scamatorii fiscale și contabile”, este mesajul lui Ionel...
Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, susține că are temeri foarte mari în cazul în care liberalii vor ajunge la guvernare, deorece ar putea îngheţa sau tăia salariile și...
Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut astăzi o convorbire telefonică cu ministrul de stat pentru Europa și America, Sir Alan Duncan, la solicitarea oficialului britanic.
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege de modificare a legii anticorupţie, pentru transpunerea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului din iulie 2017...
Autorităţile marocane au împiedicat anul trecut 89.000 de migranţi să ajungă ilegal în Uniunea Europeană, o creştere cu 37% faţă de 2017, a anunţat joi Ministerul de Interne de la Rabat,...
Ce plan B au românii aflați în Marea Britanie care se tem de ce va aduce Brexitul? Nu exclud plecarea de acolo, dar caută o altă țară de adopție, și exclud întoarcerea în România, scrie...
Britanicii ar vota cu marjă de 12 puncte procentuale în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană la o eventuală nouă consultare populară, aceasta fiind cea mai clară diferenţă consemnată...
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că autorităţile române sunt pregătite să ofere soluţii românilor care muncesc şi studiază în Regatul Unit indiferent de scenariul privind...
Miercuri seara, după ce Parlamentul Regatului Unit a respins o moţiune de cenzură, premierul Theresa May a discutat cu liderii partidelor de opoziţie, însă nu şi cu principalul său adversar...
O organizaţie caritabilă modestă din Italia are vise măreţe după ce prototipul unui cort pliabil din carton pe care l-a conceput pentru persoanele fără adăpost a devenit viral - cu ajutorul...
Victor Ponta spune că va deschide listele PRO România la alegerile europarlamentare, dar nu va accepta postul de europarlamentar și le vă lasa locul următorilor clasați.
Premierul britanic Theresa May a dat asigurări, miercuri, că ţara sa va părăsi Uniunea Europeană la 29 martie şi că blocul comunitar va lua în considerare extinderea perioadei de negociere...
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în 2018 un avans de 11,7% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 3% în 2017, conform statisticilor...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că Guvernul Marii Britanii trebuie să îşi clarifice poziţia, după ce Parlamentul de la Londra a respins, cu o largă majoritate, acordul privind...
Traian Băsescu spune că decizia Parlamentului britanic care a despins respingerea acordului de părăsire a Uniunii Europene va duce la o demitere a premierului Theresa May și la rămânerea în UE...
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a precizat că dacă Marea Britanie va părăsi UE fără un acord, este posibil ca cetăţenii români să aibă probleme, potrivit news.ro.
Cancelarul conservator austriac Sebastian Kurz a fost criticat marţi în Parlamentul European pentru retragerea ţării sale din Pactul mondial al ONU cu privire la migraţii, în timpul...
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan este de părere că Guvernul Dăncilă trebuie să crească de urgenţă alocările pentru cercetare şi dezvoltare în Bugetul de stat pe 2019.
Marea Britanie ar trebui să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie, dar acest termen este considerat acum de Bruxelles foarte improbabil, din cauza opoziţiei cu care se confruntă Guvernul...
Un italian și o româncă au fost condamnați la trei ani și patru luni de închisoare, aceștia fiind găsiți vinovați pentru trafic de muncitori, în special îngrijitoare din România și...
Jurnaliștii francezi de la L'Express analizează într-un articol intitulat ”UE: Președinția română a tuturor pericolelor”, contextul în care țara noastră a preluat președinția...
Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut de râs la Ateneu. El a ales să își țină discursul în limba engleză într-un moment important pentru România, unul în care Donald Tusk, președintele...
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) va organiza astăzi în intervalul orar 08.30 - 10.30, un protest în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene de la Bucureşti...