Brexit. Theresa May negociază cu opoziția, după insuccesul moțiunii de cenzură

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Miercuri seara, după ce Parlamentul Regatului Unit a respins o moţiune de cenzură, premierul Theresa May a discutat cu liderii partidelor de opoziţie, însă nu şi cu principalul său adversar politic, laburistul Jeremy Corbyn, transmite DPA.

Seara târziu, May s-a adresat presei, la reşedinţa sa oficială din Downing Street 10, şi s-a declarat dezamăgită de refuzul Partidului Laburist de a dialoga. Ea a precizat că s-a întâlnit cu reprezentanţii liberal-democraţilor, Partidului Naţional Scoţian şi partidului galez Plaid Cymru.

Prim-ministrul a insistat că uşa rămâne deschisă şi pentru laburişti, care ar trebui "să lase deoparte propriile interese" şi "să colaboreze constructiv" pentru a găsi o modalitate de a realiza Brexit-ul - retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană. "De mâine vor avea loc întâlniri între reprezentanţi de rang înalt ai guvernului, inclusiv eu, şi grupuri de parlamentari care reprezintă cel mai larg spectru de puncte de vedere din întregul Parlament", a anunţat May.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă la numai o zi după ce Parlamentul a votat împotriva acordului negociat de guvernul de la Londra cu Uniunea Europeană privind condiţiile pentru Brexit. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel