Replică DURĂ din PSD la adresa vicepreședintelui Comisiei Europene

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Replică extrem de dură din PSD la adresa vicepreşedintelui Comisiei Europene, Jyrki Katainen, care a criticat OUG pe contestația în anulare.

Poporul european „merită alţi comisari la Bruxelles”, spune Titus Corlăţean la RFI, după ce comisarul pentru creştere economică a scris că ştirea despre Ordonanţa de Urgenţă pregătită de Guvernul de la Bucureşti privind contestaţia în anulare este „incredibilă” şi a declarat că „poporul român merită stat de drept”.

„Voi comenta în primul rând această afirmaţie pe Twitter a vicepreşedintelui Comisiei Europene, domnul Katainen, care spune că poporul român are nevoie de stat de drept. Ca să-l parafrazez pe acelaşi domn Katainen, cred că poporul european are nevoie de alţi comisari europeni.

Citește și OUG Toader. STUPEFACȚIE în Uniunea Europeană. MESAJ DUR pentru PSD-ALDE

Domnul Katainen este profund incompetent în a face comentarii în legătură cu acest subiect concret. Termenul de incompetent nu l-am folosit nici în sens politic, nici maliţios, ci în sens de competenţă juridică, pentru că domnia sa este nimic altceva decât comisarul european în materie de locuri de muncă, de creştere economică şi nu are cum să se pronunţe în domenii de competenţă care ţin de alţi comisari.

Domnia sa nu se numeşte nici Frans Timmermans, care între altele are portofoliul privind statul de drept şi nu este nici comisarul european pe Justiţie, doamna Jurova. Domnia sa este un comisar european care poate ar fi trebuit să aprecieze cei opt ani de creştere economică consecutivă şi consistentă în România şi creşterea veniturilor, ceea ce n-a prea făcut. Însă domnia sa este adevărat că este şi fost vicepreşedinte la nivel european al Partidului Popular European, e unul din liderii PPE, care este deja în campanie electorală”, a declarat Titu Corlățean la RFI.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel