Constanța Mănescu, o româncă, în vârstă de 53 de ani, a fost închisă în penitenciarul din Catania după ce a fost judecată pentru mai multe furturi în Messina, Italia.
Compania de transport Atlassib, controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, se divizează. Ce se întâmplă cu societatea și cum se va numi de acum încolo.
Radu Masarie, un român stabilit la Cremona din anul 2002, a obținut în instanță anularea sechestrului administrativ pus pe mașina cu numere românești. Este primul caz de acest fel, după...
O badantă româncă, de 31 de ani, a fost achitată după mai bine de un an de anchete. Colegele ei, în schimb, au fost condamnate la închisoare pentru că maltratau bătrânii internați într-un...
O persoană a murit, iar alte opt au fost grav rănite după ce un camion condus de un şofer român a lovit alte 14 vehicule la ieşirea de pe o autostradă din sudul Franţei.
Doi tineri români, în vârstă de 16 şi, respectiv 19 ani au fost găsiţi morţi în maşină, în comuna băcăuană Secuieni, ieri dimineață. Băiatul abia adusese mașina din Italia.
O româncă în vârstă de doar 21 de ani a intrat într-o casă în flăcări pentru a-și salva mama. Tânăra se zbate acum între viață și moarte într-un spital din Catania.
O badantă româncă, în vârstă de 52 de ani, a fost arestată după ce a fost acuzată de faptul că și-a bătut, umilit şi ameninţat cu moartea pe bărbatul de care trebuia să aibă grijă,...
O româncă în vârstă de 45 de ani, care făcea videochat în Borgoricco, Italia, a fost arestată de carabinieri, după ce s-a gândit că ar putea să-l şantajeze pe unul dintre cei mai vechi...
Mesajul copilului unor români care munesc în străinătate pentru cei care „jignesc constant diaspora“. Tânărul Andrei spune că în spatele unei vieți decente, se află multă muncă, dar...
Sfârşit cumplit pentru doi tineri iubiţi cu vârste de 16 şi, respectiv 19 ani, Mădălina şi Adrian au fost găsiţi morţi în maşină, în comuna băcăuană Secuieni
Alexandru, iubitul Luizei Melencu, de care acesta se despărțise cu doar o zi înainte să fie răpită, s-a prezentat la IPJ Dolj pentru audieri. Băiatul locuiște în Italia, alături de...
Românii de peste hotare nu au uitat datinile de acasă. Chiar dacă nu pot să ajungă în fiecare an de Crăciun pe meleagurile româneşti, cetăţenii din DIaspora se reunesc chiar şi peste...
Transporturile sunt puternic perturbate sâmbătă în Franţa, pentru a treia zi consecutiv, în cadrul mişcării de protest împotriva reformei sistemului de pensii, înaintea unei săptămâni...
Un comandant de navă, de 64 de ani, din Constanța cere ajutor statului român după ce a fost închis în Italia și acuzat de trafic de droguri. Florin Adrian Tănase susține că este nevinovat,...
Avocatul Adrian Toni Neacșu atrage atenția că abrogarea „tembelă” a recursului compensatoriu este modul prin care Guvernul a dat mulțimii ce a dorit, dar că în anul electoral 2020, același...
Un român a ajuns eroul micuței comunități din orășelul Cerbaia, din regiunea Toscana, Italia, după ce și-a riscat viața și a intrat într-o casă cuprinsă de un incendiu, pentru a salva o...
Un român a reușit să facă peste 50.000 de euro și să se aleagă și cu „daruri“ foarte scumpe, după ce păcălea turiștii străini veniți la Roma, cărora li se prezenta a fi polițist,...
Mişcarea 5 Stele (M5S), partid aflat la guvernare în Italia, acuzat că ar fi folosit în secret metode similare cu ale Cambridge Analytica pentru a colecta înainte de alegeri date confidențiale...
Era o zi friguroasă, de decembrie, când am păşit pentru prima oară în curtea Institutului Naţional de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan”, de la Otopeni. Se întâmpla în anul 2007,...
Surpriză neașteptată pentru locuitorii din Milano. Aceștia au văzut ieri dimineață, pe canalul Naviglio Pavese, mii de bancnote de 100 de euro plutind. În momentul în care au încercat să...
În noaptea de 5 decembrie, tradiția românească spune că Moș Nicolae vine în casele oamenilor și le lasă copiilor cuminți, în ghetuțe, daruri. Pe 6 decembrie este celebrat Sfântul Nicolae....
O româncă de 42 de ani se zbate între viață și moarte într-un spital din Italia, după ce medicii de la un alt spital au trimis-o acasă pe motiv că e sănătoasă tun, însă la scurt timp a...
O româncă de doar 18 ani a ajuns la spital, unde va necesita 7 zile de îngrijiri medicale, după ce a fost lovită de iubitul african cu o cheie franceză. Cu același obiect, tânărul a lovit un...
Madalin Constantin Palade, un român de doar 20 de ani, acuzat că a omorât un bucătar italian în vârstă de 43 de ani în apartamentul său din Castiglione di Cervia în octombrie 2018, a fost...
Românii care au sărbătorit Ziua Națională departe de casă nu au uitat tradițiile strămoșești. Imagini senzaționale vin dintr-o localitate din Italia, acolo unde mai multe românce s-au...
Luisa George, o tânără româncă de doar 16 ani, a muirt chiar pe 1 Decembrie, într-un grav accident rutier petrecut la Casaletto Lodigiano, în provinica Lombardia. Sora sa, de 15 ani, este grav...
Două persoane au murit luate de ape, iar trei salvatori şi-au pierdut viaţa în timp ce se deplasau cu elicopterul în ajutorul sinistraţilor: acesta este bilanţul tragic al violentelor...
O badanta româncă este acuzată în Italia că ar fi falsificat testamentul unui bătrân de care a avut grijă, pentru a-i lua cei peste 380.000 de Euro din conturi și cele trei case. Femeia a...
Antreprenorul Ștefan Mandachi, „autorul” primului kilometru de autostradă din Moldova și inițiatorul mișcării „#șîeu”, a povestit duminică seara la Digi24 că a fost tentat să...
Primarul general Gabriela Firea a mărturisit că România este țara din care a vrut să plece „oriunde în Europa sau în Statele Unite”, pe vremea când era elevă.
Tânărul român mort în accidentul petrecut ieri seară în Italia se numește Denis Roatiș. Băiatul era pe trecerea de pietoni, mergea la o reuniune cu prietenii săi, când a fost lovit din plin...
Premierul Albaniei, Edi Rama, și ministrul Apărării, Olta Xhacka, le-au mulțumit militarilor români pentru modul în care au intervenit în operațiunile de căutare și salvare din zonele...
Peste 10.000 de persoane care locuiesc în centrul istoric al oraşului Torino au fost evacuate temporar astăzi pentru dezamorsarea unei bombe engleze, rămasă neexplodată din timpul celui De-al...
Ziua Naţională a României este sărbătorită în prezent pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor,...
Azi e 1 Decembrie 2019, Ziua Națională a României, când se împlinesc 101 ani de la Marea Unire din 1918. Ca în fiecare an, e așteptată cu multă emoţie parada militară de 1 decembrie, care...
De Ziua Națională a României nu ar fi sărbătoare deplină fără impresionantele parade militare. În Capitală, pe sub Arcul de Triumf, vor defila 4.000 de militari, iar dacă vremea va fi...
Ziua Națională a României este sărbătorită în prezent pe 1 decembrie, iar această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează un moment important din istoria românilor,...