Zece suspecți și Spitalul de Urgență Piatra Neamț, urmăriți penal după incendiul ucigaș de la ATI

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Zece suspecţi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ sunt urmăriţi penal în dosarul deschis după incendiul petrecut în noiembrie anul trecut la unitatea medicală.

Incendiul izbucnit în 14 noiembrie 2020, la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ, s-a soldat cu decesul a zece pacienţi. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite. Acum, şase dintre  managerii interimari ai spitalului se află sub urmărire. Aceștia sunt urmăriți pentru că nu au revizuit riscurile, după ce unitatea medicală a devenit suport COVID. În plus, potrivit anchetatorilor, două asistente medicale ar fi lăsat nesupravegheată o candelă la capul unui pacient. Aceasta ar fi fost sursa incendiului, conform News.ro.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală au dispus în cauza privind incendiul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 10 suspecţi persoane fizice şi faţă de persoana juridică Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de PICCJ.

 

6 manageri interimari, urmăriți pentru ucidere din culpă

 

Astfel, 6 persoane care au îndeplinit funcţia de manager interimar sunt urmărite pentru ucidere din culpă. “Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în exercitarea atribuţiilor de manageri interimari ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în perioada 31.03.2020-17.11.2020, în contextul epidemiei COVID 19 şi declarării unităţii sanitare ca unitate suport COVID, ar fi organizat impropriu activitatea specifică la nivelul spitalului prin aceea că nu ar fi realizat o revizuire a riscurilor privind securitatea şi sănătatea în muncă, urmare a schimbării condiţiilor de muncă, produsă la nominalizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ în categoria spitalelor suport COVID 19”, scrie în comunicat.

Potrivit procurorilor, modificarea a presupus adoptarea unei terapii care presupune creşterea cantităţii de oxigen administrată bolnavilor COVID-19. Acest lucru înseamnă și creşterea concentraţiei de oxigen în atmosfera încăperilor unde sunt trataţi pacienții. Cu toate acestea, persoanele urmărite nu ar fi realizat măsurile necesare pentru a garanta securitatea şi sănătatea la Secţia ATI, potrivit ȘtirileProtv.

 

Bolnavii de COVID au murit în incendiu

 

Amintim că incediul produs la spitalul din Piatra Neamț a dus la moartea a 10 pacienţi, vătămarea corporală a unui medic şi a unei asistente medicale, degradarea salonului, distrugerea instalaţiilor de fluide medicale, aer comprimat şi electrică, a echipamentelor de ventilaţie mecanică, precum şi a altor echipamente medicale, potrivit ȘtirileProtv.

De asemenea, continuă urmărirea penală și faţă de cele două asistente, pentru ucidere din culpă, pentru că acestea ar fi folosit şi lăsat fără supraveghere o sursă de foc deschis - o lumânare tip candelă.

Totodată, se continuă urmărirea penală faţă de o persoană fizică pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă. Aceasta nu ar fi luat măsurile de protecție necesare cu privirea la ventilaţia din saloanele ATI.

De asemenea, s-a  dispus continuarea urmăririi penale faţă de persoana juridică Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de distrugere din culpă în formă calificată, constând în aceea că, în contextul epidemiei COVID 19 şi realizarea activităţii de unitate sanitară suport COVID, a organizat impropriu activitatea specifică.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel