OMS trage un semnal de ALARMĂ: Tulpina britanică de COVID, prezentă în cel puțin 60 de ţări şi teritorii

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Varianta de coronavirus depistată în Marea Britanie continuă să se răspândească în întreaga lume şi era prezentă săptămâna trecută în 60 de ţări şi teritorii, cu 10 mai mult decât la data de 12 ianuarie, a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP. 

Varianta sud-africană, care, la fel ca cea britanică, este mult mai contagioasă, se răspândeşte mai lent şi este prezentă în 23 de ţări şi teritorii, cu 3 mai mult decât la data de 12 ianuarie, a precizat OMS în analiza sa epidemiologică săptămânală.

OMS a afirmat, de asemenea, că monitorizează răspândirea altor două variante care au apărut în Brazilia, una dintre acestea, P1, fiind detectată în Japonia la patru persoane sosite din ţara din America de Sud.

"În prezent, există puţine informaţii disponibile pentru a se putea şti dacă transmisibilitatea sau severitatea sunt modificate de aceste noi variante", a notat agenţia ONU, subliniind însă că unele dintre caracteristicile genetice similare necesită studii mai aprofundate.

Tulpina britanică, cu 50-70% mai contagioasă decât coronavirusul iniţial 

 

Varianta britanică raportată OMS la jumătatea lunii decembrie este considerată cu 50-70% mai contagioasă decât coronavirusul iniţial şi este prezentă în cele şase zone geografice ale OMS, în timp ce varianta sud-africană este prezentă doar în patru dintre acestea, a subliniat OMS fără preciza în care dintre ele.

Aceste două variante, mai contagioase, nu sunt a priori mai periculoase, în conformitate cercetările efectuate până în prezent, însă îmbolnăvind mai uşor un număr mai mare de oameni, ele cresc presiunea asupra sistemelor sanitare, care în unele ţări, precum Marea Britanie şi Statele Unite, ajung uneori în colaps.

Pandemia de COVID-19 a provocat deja peste 2 milioane de decese. OMS notează că numărul deceselor a crescut cu 9% în cursul săptămânii care s-a încheiat la 17 ianuarie, în comparaţie cu săptămâna precedentă, atingând un record de 93.000 de decese. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel