Vaccinarea anti-COVID la medicul de familie nu dă roade. Campania a început cu stângul la Timişoara

Liviu Ludovic |
Data publicării:
sursa foto: RO Vaccinare / Facebook
sursa foto: RO Vaccinare / Facebook

Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie a început miercuri la Timişoara, însă cei 50 de medici din proiectul pilot au vaccinat, în trei zile, doar 10 pacienţi. 

Ţinta de 100.000 de vaccinări pe zi e încă departe. Asul din mâneca autorităţilor e sortit eşecului. E vorba de medicii de familie care ar trebui să accelereze campania. Asta nu se întâmplă, însă, în realitate.

O demonstrează situaţia de la Timişoara: 50 de medici au vaccinat, în trei zile, doar 10 pacienţi. Coordonatorul proiectului spune că dozele nu au ajuns la timp.

„Miercuri am primit 10 medici, joi au primit încă 19 medici, vineri au primit restul de 20 de medici. Pentru că maşina de la DSP nu putea să transporte mai mult de 10 cutii”, spune Mihai Iacob, medic de familie.

Vaccinarea prin medicul de familie: pacienții sunt sceptici

 

Câţi medici, atâtea explicaţii. Elisabeta Spătaru spune că nu a avut timp să se organizeze, aşa că abia săptămâna viitoare va începe administrarea serului.

„Trebuie să înţelegeţi că aceste cabinete nu sunt centre de vaccinare. Sunt cabinete medicale, care au şi bolnavi programaţi. Eu aveam deja programate consultaţiile. Nu sunt bolnavii cronic, ci sunt gravidele, sunt vaccinurile la copii pe care le fac în cabinet. Nu pot să amestec lucrurile. Partea de vaccinare, noi trebuie să o facem în afara orelor de cabinet cu bolnavii şi în funcţie de disponibilitatea pacienţilor”, explică Elisabeta Spătaru, medic de familie , potrivit Mediafax.

Adevărat motiv e altul, spune Adina Popescu. Pacienţii sunt sceptici când vine vorba despre vaccinul folosit de medicii de familie. Ea are încredere în serul AstraZeneca şi spune că această campanie negativă din jurul vaccinului este nefondată.

„Vedeţi ce ştiri apar într-una, vizavi de efectele secundare, care sunt oricum foarte mici faţă de numărul mare care s-a făcut de vaccin AstraZeneca. Dar totuşi, oamenii asta aud, asta văd, asta citesc şi sunt speriaţi. Şi lumea nu doreşte”, spune medicul de familie Adina Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel