Terapia anti-covid cu anticorpi Regeneron, administrată lui Trump, autorizată de urgență de autoritățile americane

Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Administraţia Americană pentru Medicamente (FDA) a emis sâmbătă o autorizaţie de utilizare de urgenţă pentru terapia cu anticorpi anti-COVID-19 a companiei Regeneron Pharmaceuticals, un tratament experimental administrat preşedintelui american Donald Trump despre care liderul de la Casa Albă a afirmat că l-a ajutat să se vindece, informează Reuters.

Cocktailul celor doi anticorpi, casirivimab şi imdevimab, poate fi utilizat pentru tratarea simptomelor uşoare până la moderate ale COVID-19 la pacienţi cu vârsta de peste 12 ani care prezintă riscul de a se transforma în cazuri severe. El nu poate fi utilizat la pacienţi cu COVID-19 care sunt spitalizaţi sau care au nevoie de oxigen, potrivit dpa.

FDA a emis ordinul după un studiu clinic realizat pe 799 de adulţi ne-spitalizaţi cu simptome uşoare până la moderate de COVID-19.

"Autorizarea acestor terapii cu anticorpi monoclonali ar putea permite pacienţilor să evite spitalizarea şi să uşureze povara sistemului nostru de îngrijire a sănătăţii", a declarat Stephen Hahn, oficial al FDA.

500 de milioane de dolari pentru a dezvolta tratamentul



Regeneron Pharmaceuticals a primit peste 500 de milioane de dolari din partea guvernului american pentru a dezvolta tratamentul, conform New York Times.

Primele 300.000 de doze vor fi furnizate gratuit de către guvern, dar pacienţii ar putea fi nevoiţi să plătească unităţilor de sănătate costul administrării medicamentului, se arată într-un comunicat al companiei, transmite Agerpres.

Compania a declarat că se așteaptă să aibă gata tratamentul REGEN-COV2 pentru aproximativ 80.000 de pacienți până la sfârșitul acestei luni, pentru aproximativ 200.000 de pacienți până în prima săptămână a lunii ianuarie și pentru aproximativ 300.000 de pacienți în total până la sfârșitul lunii ianuarie.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy