Germania. Copii români, educați în spiritul infracțiunilor: „Dacă sunt arestați, riscă doar pedepse minore din cauza vârstei lor“
Spania. Patru minori români, urmărire ca în filme cu un echipaj întreg de poliție; cel mai mic are doar 12 ani
Italia. Migranții sub 18 ani vor fi ținuți în centre timp de până la 90 de zile conform noului decret
Amendă de 345 milioane de euro pentru TikTok pentru încălcarea regulamentului GDPR cu privire la datele minorilor
O mamă româncă a fost agresată pe plajă sub ochii copiilor minori. Scandalul a pornit de la un pistol cu apă
Minorii români, care au peste 16 ani, pot călători neînsoţiţi cu acordul părinţilor. Atenție, la trei condiții!
Familie de români, implicată într-un accident grav în Grecia, pe autostrada Salonic-Serres. Părinții au murit pe loc, doi minori în stare gravă
O româncă, dusă la închisoare când încerca să iasă din țară. Autoritățile italiene îi aduc acuzații grave
DIICOT a destructurat un grup online cu peste 4.000 de membri, implicat în vânzarea de droguri. Sunt inclusiv minori printre clienți
Minorii care au împlinit 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi. Proiectul, adoptat tacit de Senat
Minorii care au împlinit 16 ani ar putea călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor - lege depusă la Parlament
Grecia va implementa un plan naţional de acţiune pentru combaterea abuzului sexual la adresa minorilor
Povestea românului care se dă drept minoră, își dă întâlnire cu presupuși pedofili, iar apoi îi predă poliției: „Nu m-am gândit vreodată că o să reușesc”
Copilăria în România: Unul din doi copii e supus unei forme de violență; aproape jumătate dintre minori trăiesc în sărăcie și excluziune
Baby Gang-urile seamănă teroare în Torino: Zeci de minori, între care mulți români, acuzați de jaf și agresiuni, interziși în oraș
Marea Britanie va interzice personalităţilor celebre în rândul minorilor să apară în reclamele la pariuri
O mână de copii a terorizat o comunitate din Italia: Adolescent român, închis după ce a bătut și tâlhărit o tânără
Un român, care a racolat mai mulți minori pentru relații sexuale, reținut de DIICOT. Bărbatul "vâna" doar băieți pe rețelele de socializare
Austria. Răsturnare de situație în cazul românului care și-a atacat cu cuțitul soția și copiii. Incredibil ce făcuse cu câteva ore înainte
Microbuz școlar în care se aflau 13 elevi, implicat într-un accident grav. Șapte copii au ajuns la spital
Italia. Rețea de pedofili, destructurată de polițiști. Un preot se numără printre suspecți. ,,Au fost confiscate materiale macabre"
Patru copii s-au înecat după ce barca lor s-a scufundat. Minorii, alături de 23 de migranți, încercau să ajungă în Grecia
Italia. Româncă, bătută crunt de fostul soț, de față cu doi minori. Bărbatul dorea să se răzbune pe mama copiilor săi