Cinci frați români, obligați de tată să muncească la ferma familiei aproape 20 de ore pe zi

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT Suceava, pentru infracţiunile de trafic de persoane în formă continuată şi rele tratamente aplicate minorului, el fiind acuzat că şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, aceştia fiind agresaţi fizic şi psihic.

Conform unui comunicat de presă al DIICOT, faptele s-au petrecut pe perioada mai multor ani.

„În cauză s-a reţinut că (...) inculpatul şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activităţi agricole de creştere şi de îngrijire a animalelor la ferma de măgari a familiei şi la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din judeţul Suceava, în scopul obţinerii de beneficii materiale. Astfel, copiii erau treziţi în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineaţa şi erau forţaţi, prin recurgerea la acte de agresiune fizică şi psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22,00 - 23,00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activităţi adecvate cu prietenii, activităţi recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile şcolare, măsuri şi tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a minorilor”, arată anchetatorii.

Copiii au fost exploataţi în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziţia de autoritate pe care o deţinea şi de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, menţionează sursa citată.

 

Au fost ridicate 9.500 de lei, 2 telefoane mobile şi mai multe înscrisuri



Potrivit IGPR, joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava, au efectuat în acest caz două percheziţii domiciliare. În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.500 de lei, 2 telefoane mobile şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

În prezent, cu privire la persoanele vătămate a fost dispusă măsura specială de protecţie a plasamentului de către DGASPC Suceava, se arată în comunicat.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava vor sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de bărbat, pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, precum şi al lucrătorilor din DGASPC Suceava şi A.N.Î.T.P. - Centru Regional Suceava. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel