Româncă în stare gravă într-un spital din SUA, după ce a fost reținută într-un centru de detenție ICE. Familia cere o anchetă

Andreea Marin romanca detinuta ICE
Andreea Marin, românca reținută de agenții ICE (Foto: Arizona Daily Star)
O româncă se află în stare gravă într-un spital din SUA, după ce a fost reținută într-un centru de detenție ICE. Bănuiala este că femeia a încercat să-și pună capăt zilelor. Familia cere o anchetă.

O româncă în vârstă de 38 de ani se află în stare gravă într-un spital din Mesa, Arizona, relatează pagina Romanian American Global News. Incidentul ar fi avut loc pe 23 octombrie, într-un centru de detenție pentru imigranți din Eloy, administrat de ICE. 

Familia femeii cere acum o anchetă completă pentru a afla ce s-a întâmplat și dacă a primit îngrijirea medicală de care avea nevoie.

Andreea Marin și-a recăpătat cunoștința sâmbătă și a început să respire singură, dar nu vorbește și este încă în stare critică, potrivit publicației Arizona Daily Star.

Între timp, Serviciul pentru Imigrări și Vamă al SUA s-a oferit să o elibereze pe Marin din custodia federală, potrivit fratelui lui Marin, care se teme că eliberarea ei acum ar putea ajuta ICE să evite răspunderea pentru ceea ce i s-a întâmplat.

Deși organismul româncei a luptat cu succes împotriva infecției și pneumoniei pe care medicii le-au anticipat inițial a fi fatale, ea are leziuni cerebrale semnificative din cauza lipsei de oxigen timp de cel puțin 10 minute, a spus fratele ei, cetățean american naturalizat.

Românca nu ar fi primit medicația de care avea nevoie

Andreea Marin, fusese diagnosticată cu tulburare bipolară. Potrivit fratelui său, este posibil să nu-și fi primit medicamentele în perioada petrecută în detenție.

Înainte ca problemele de sănătate să-i afecteze viața, Andreea avea o carieră promițătoare în Franța, unde preda limba engleză. Avea un master în educație și studii privind dezvoltarea copilului și era foarte atașată de munca alături de copii.

„Îi plăcea să lucreze cu copiii. Era foarte ambițioasă din punct de vedere academic. Din păcate, această afecțiune, tulburarea bipolară, a ajuns să-i afecteze aproape întreaga viață”, a povestit fratele ei pentru Arizona Daily Star.

Familia spune că a insistat în repetate rânduri ca autoritățile să se asigure că femeia primește tratamentul necesar. Fratele afirmă că reprezentanții centrului i-ar fi asigurat că personalul medical se va ocupa de administrarea medicamentelor.

„Ne-au spus să nu ne facem griji, că personalul medical de acolo îi va oferi toate medicamentele de care are nevoie. Ni s-a cerut să avem încredere. Iar acum suntem aici, cu încrederea distrusă”, a declarat acesta.

Andreea a fost găsită inconștientă în celula sa

Pe 23 octombrie, Andreea a fost găsită inconștientă în celula sa. Personalul centrului a solicitat intervenția medicilor, iar femeia a fost transportată la spital. Fratele spune că medicii au fost informați de echipajul care a transportat-o că ar fi fost vorba despre o tentativă de suicid. Informația nu a fost confirmată independent de familie.

„În acest moment, avem doar informații transmise de alții. De aceea cerem răspunsuri despre ce s-a întâmplat în acel centru. Vrem o anchetă completă”, a spus fratele.

Familia pune sub semnul întrebării și motivul pentru care o persoană cu o afecțiune psihică gravă a ajuns în detenție civilă pentru imigranți.

Andreea încerca să obțină rezidență permanentă

Andreea se afla în Statele Unite în timp ce încerca să obțină rezidența permanentă și, ulterior, cetățenia, prin intermediul mamei sale, care este cetățean american naturalizat.

Potrivit fratelui, problemele juridice au început după un episod maniacal din octombrie 2025, în timpul căruia femeia ar fi agresat un angajat al unei instituții de corecție. În urma incidentului, a fost pusă sub acuzare pentru agresiune agravată.

Familia susține că, la acel moment, părinții încercau deja să o ajute să primească tratament într-un centru specializat din Glendale. După stabilizarea stării, Andreea ar fi revenit la locul de muncă din Tempe.

Ulterior, femeia a ratat o audiere în instanță programată pentru 1 octombrie, în dosarul penal. Fratele afirmă că Andreea nu a primit notificarea privind termenul de judecată, iar scrisoarea trimisă de instanță ar fi fost returnată ca nelivrabilă.

În urma neprezentării, a fost emis un mandat de arestare. Câteva săptămâni mai târziu, poliția a oprit-o în trafic pentru că nu ar fi respectat un indicator rutier. După verificarea identității, agenții au descoperit mandatul și au arestat-o.

Andreea a fost săltată de agenții ICE

Potrivit familiei, un judecător a dispus ulterior eliberarea femeii și reprogramarea audierii pentru 27 octombrie, ținând cont de problema de comunicare legată de notificare. Însă, după ce a părăsit secția de poliție, Andreea ar fi fost preluată de agenții ICE și dusă în centrul de detenție Eloy.

Fratele ei susține că femeia nu fusese condamnată pentru infracțiunea de care era acuzată și că situația legată de ratarea audierii ar fi fost provocată de o eroare administrativă.

Un alt aspect care a provocat indignarea familiei este modul în care a fost anunțată despre incident. Fratele spune că personalul spitalului Banner Desert Medical Center a contactat familia duminică, la două zile după internare. El susține că nu reprezentanții ICE sau cei ai centrului Eloy au fost cei care au anunțat-o despre starea femeii.

Mama româncei ar fi leșinat când și-a văzut fiica inconștientă, cu mâinile și picioarele încătușate de patul de spital, potrivit relatării fratelui. Acesta mai afirmă că, în timpul vizitei, un agent de imigrație ar fi încercat să-l determine să părăsească salonul și să șteargă fotografiile făcute surorii sale. Personalul spitalului ar fi intervenit în apărarea dreptului familiei de a rămâne lângă pacientă.

Centrul de detenție Eloy este operat de compania privată CoreCivic, iar serviciile medicale pentru deținuți sunt gestionate prin structura medicală a ICE.

CoreCivic confirmă incidentul

Potrivit sursei citate, CoreCivic a confirmat pentru Arizona Daily Star că o persoană aflată în detenție a fost găsită inconștientă în spațiul în care locuia, în jurul orei 12:00, pe 23 octombrie. Compania a declarat că personalul a intervenit rapid, a început manevrele de salvare și a solicitat ambulanța. Ulterior, persoana a fost transportată la un spital din apropiere, unde a continuat să primească îngrijiri medicale. CoreCivic a mai afirmat că ICE a fost informată imediat despre incident.

Publicația a relatat că, atunci când a cerut inițial un punct de vedere, purtătoarea de cuvânt a ICE, Yasmeen Pitts O'Keefe, a solicitat identificarea persoanei reținute și a răspuns într-un ton ironic. La acel moment, jurnaliștii nu identificaseră încă femeia și nu luaseră legătura cu familia.

ICE nu oferise până la momentul publicării un răspuns la solicitarea privind acuzațiile și relatările familiei.

Familia Andreei Marin cere acum clarificarea tuturor împrejurărilor în care femeia a ajuns în stare critică, verificarea tratamentului medical primit în detenție și stabilirea responsabilităților, dacă au existat neglijențe.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close