Un român în vârstă de 44 de ani, dat în urmărire la nivel european în baza unui mandat de arestare emis de autoritățile din România, a fost prins de polițiștii italieni din Verona după ce a ajuns la spital în stare avansată de ebrietate.
Potrivit publicației Telenuovo, bărbatul fusese transportat cu ambulanța la unitatea medicală Borgo Trento, având o alcoolemie de peste 4 grame pe litru, iar verificările efectuate de oamenii legii după stabilizarea sa au scos la iveală faptul că era căutat pentru infracțiuni rutiere.
Medicii din camera de gardă au chemat poliția
Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, când un echipaj medical l-a adus pe românul de 44 de ani la camera de gardă a spitalului Borgo Trento din Verona. Potrivit constatărilor medicilor, bărbatul se afla într-o stare severă de ebrietate, analizele indicând o concentrație alcoolică de peste 4 grame pe litru.
Având în vedere starea în care se afla pacientul, a fost solicitată intervenția polițiștilor de serviciu din cadrul postului de poliție al spitalului, care au reușit să îl liniștească. De îndată ce s-a mai trezit, bărbatul a fost preluat, cu sprijinul unui echipaj de patrulare, și condus la sediul poliției pentru stabilirea identității.
Românul era căutat în toată Europa
În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au descoperit că pe numele românului de 44 de ani era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din România.
Bărbatul era căutat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației, mai exact pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Agenții Poliției de Stat din Verona au pus imediat în aplicare mandatul și l-au arestat.
Ulterior, bărbatul a fost transferat la penitenciarul Montorio, unde rămâne încarcerat la dispoziția autorităților judiciare competente, mai scrie sursa citată.
Recent, un alt român beat a făcut scandal pe o stradă din Italia. Acesta a fost reținut de poliție după ce a lovit cu pumnii mașinile parcate și a aruncat tomberoane în autoturisme.