Rețeaua EURES: 193 de locuri de muncă pentru români în SEE. Cele mai multe în Norvegia, Polonia și Cehia
11 Noiembrie 2026
Ture de noapte, ore suplimentare și pacienți agresivi. Ionela-Cătălina Roșu, o asistentă româncă din Elveția, vorbește despre ce înseamnă această muncă și despre problemele din sistem.
Ionela-Cătălina Roșu, o româncă stabilită în Elveția de peste 12 ani, a vorbit cu jurnaliștii de la publicația Blick despre problemele pe care le întâmpină în sistemul medical.
„După tură, sunt adesea complet epuizată!”, mărturisește românca, care lucrează în domeniul sănătății de peste 28 de ani. Româncă stabilită în Elveția de aproape doisprezece ani, ea este acum asistentă medicală cu normă întreagă într-un azil de bătrâni.
Postul cu normă întreagă există însă doar pe hârtie. Cu orele suplimentare, muncește semnificativ mai mult. Este suficient ca un coleg să se îmbolnăvească sau să fie în concediu ca programul să se umple rapid.
Munca este grea din punct de vedere fizic.
„În principiu, ar trebui să fim doi în tura de dimineață, pentru a întoarce și a spăla pacienții imobilizați la pat. Unii cântăresc 80, 90 sau chiar 100 de kilograme”, explică ea pentru sursa citată.
Personalul nu este însă suficient. Ionela-Cătălina Roșu se trezește adesea singură în tura de dimineață sau trebuie să aștepte până găsește pe cineva care să o ajute. „Este epuizant.” În postul actual, presiunea timpului este totuși mai mică decât înainte. „La fostul meu angajator, ni se spunea: Aveți 20 de minute per pacient, apoi treceți la următorul.”
Foarte mult stres la locul de muncă
Programul încărcat îi lasă puțin loc pentru odihnă. „Adesea, dorm doar patru sau cinci ore, chiar dacă trebuie să încep tura de dimineață la 4 dimineața. Când ninge și drumurile sunt alunecoase, este deosebit de periculos”, spune românca.
Femeia spune că angajatorului nu îi pasă, chiar dacă de multe ori este prea obosită ca să-și mențină concentrarea și eficiența până seara.
Munca este grea și din punct de vedere psihologic. Când a ajuns în Elveția, mulți pacienți erau agresivi sau o insultau.
„La vremea respectivă, eram aproape recunoscătoare că nu înțelegeam toate expresiile pe care mi le aruncau.” A fost și victimă a agresiunii sexuale. „În unitatea în care am lucrat înainte, o pacientă a pipăit tot personalul medical, atât bărbați, cât și femei. Conducerea știa despre asta, dar nu a făcut nimic pentru a ne proteja.” Nu a primit niciun sprijin psihologic.
Lipsa de personal se simte până la nivelul conducerii. „Și conducerea este suprasolicitată. Problemele rămân nerezolvate, iar atmosfera din cadrul echipei este precară.” Se creează un cerc vicios: climatul greu îi determină pe îngrijitori să plece, iar deficitul de personal se agravează și mai tare.
Deficit acut în sistemul medical din Elveția
Un raport recent al Observatorului Elvețian de Sănătate (Obsan) arată amploarea fenomenului. Imediat după absolvire, între 51 și 60% dintre absolvenți lucrează în sectorul medical. Până la vârsta de 40 de ani, procentul scade la doar 22%. Potrivit Obsan, deficitul deja acut este așteptat să se agraveze considerabil în următorii ani.
În ciuda tuturor dificultăților, Ionela-Cătălina Roșu consideră că este jobul visurilor ei. Nu este surprinsă că mulți colegi părăsesc profesia. Și ea se întreabă adesea dacă merită efortul. De fiecare dată ajunge la aceeași concluzie: da. „Pentru mine, este jobul visurilor mele. Întotdeauna mi-am dorit să-i ajut pe ceilalți.”
De aceea este implicată în sindicatul Unia și în greva lucrătorilor din sănătate. Nu atât pentru a-și îmbunătăți propriile condiții, cât pentru ca întregul personal medical să aibă un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală.
Campaniile care promovează formarea și locurile de muncă în sănătate își au rostul, recunoaște ea. De cele mai multe ori însă îi prezintă pe îngrijitori ca pe niște îngeri păzitori zâmbitori, o imagine departe de realitate.
„Viața de zi cu zi implică sânge, vărsături, lacrimi, excremente și transpirație. Nu este întotdeauna ușor, dar este realitatea.”
Noua generație trebuie să știe acest lucru. Probabil că este nevoie de o anumită chemare și, mai ales, de dragoste pentru oameni ca să accepte toate acestea.
În ciuda îndoielilor, a făcut alegerea opusă multora dintre colegii ei: a semnat recent un nou contract în domeniul sănătății, mai aproape de casă. A început și procedura de recunoaștere a diplomei obținute în România. Îi mai lipsește doar certificatul de limbă. Noul șef i-a promis că o va sprijini în aceste demersuri.
