O româncă din Mexic trece printr-un adevărat coșmar. O instanță i-a interzis să mai vorbească cu fiul ei de 11 ani

romanca Mexic custodie fiu
Românca acuză abuzuri ale justiției din Mexic (Foto ilustrativ. Sursa: Magnific)
O cercetătoare româncă stabilită în Mexic acuză sistemul judiciar de abuz și corupție, după ce o instanță din Monterrey i-a luat custodia fiului de 11 ani și i-a interzis orice contact cu el. Decizia judecătorească a fost luată în favoarea fostului soț, membru al unei familii cu influență politică.

O româncă stabilită în Mexic și fiica ei de 19 ani acuză sistemul judiciar din această țară de abuzuri grave, după ce o instanță din Monterrey i-a acordat tatălui custodia exclusivă a mezinului familiei și le-a interzis orice formă de comunicare directă cu băiatul de 11 ani.

Cele două românce au stat de vorbă cu jurnaliștii de la publicația La Jornada și au lansat acuzații de corupție, trafic de influență și violență instituțională. Ele spun că decizia justiției este în fapt o „răpire legală”.

Cum a început povestea Cătălinei

Coșmarul prin care trec Cătălina, o cercetătoare româncă în vârstă de 46 de ani, și fiica sa, Ana Roberta Santos Panait, durează de zece ani și presupune vizite în fața instanțelor din Mexic, în cadrul dosarului 1460/2017.

Absolventă de studii superioare și expertă în literatura japoneză, Catalina l-a cunoscut pe fostul ei soț, Artemio Santos Freitas, în anul 2002, pe vremea când amândoi studiau la Hiroshima. Potrivit declarațiilor sale, problemele grave de violență domestică și infidelitățile au început după nașterea celui de-al doilea copil. Bărbatul a început o serie de abuzuri psihologice și economice din momentul în care era însărcinată cu al treilea copil.

Tensiunile au escaladat în urmă cu 75 de zile, când judecătora Norma Angélica Cuenca Pacheco, de la Tribunalul al Treilea al Primului District din Monterrey, Nuevo León, a decis transferul custodiei mezinului familiei, Artemio, în vârstă de 11 ani, către tată, care locuiește în Mexico City. Ana Roberta, în vârstă de 19 ani, studentă la drept din dorința de a apăra victimele violenței de gen, a povestit că data de 31 august a fost cea mai grea zi din viața ei, tatăl anunțând-o pe un ton impasibil și lipsit de emoție că băiatul nu se va mai întoarce acasă după sărbători, refuzând chiar și permisiunea ca aceștia să-și ia rămas bun.

Mama și sora băiatului au restricții severe

În urma deciziei judecătorești, mama și sora au fost supuse unor măsuri restrictive severe. Judecătoarea Cuenca Pacheco le-a interzis orice contact fizic sau telefonic cu minorul, acordându-le dreptul la doar o jumătate de oră săptămânal de vizite digitale, desfășurate în mod neobișnuit și în afara protocoalelor în prezența unui procuror și a magistratului însăși. Ana Roberta a relatat că în timpul acestor convorbiri le este interzis să discute despre viața din Mexico City, despre școala pe care o urmează băiatul sau despre starea lui emoțională, orice exprimare a dorului sau a iubirii fiind folosită de tată ca pretext pentru a o acuza pe mamă de manipulare.

Mai mult, instanța a emis ordine de restricție care le interzic celor două femei să se apropie de copil.

Familia susține că deciziile sunt viciate de corupție și trafic de influență, amintind că fostul soț este fiul lui Artemio Santos Santos, coordonator în cadrul guvernului din Quintana Roo condus de Mara Lezama Espinosa. Potrivit Cătălinei, tatăl nu a plătit niciodată pensie alimentară, folosindu-se de procese de custodie și de acuzații false de violență pentru a evita obligațiile financiare și pentru a se răzbuna.

Românca a fost supusă unei evaluări psihologice

Mai mult, judecătoarea a dispus evaluări psihologice pentru mamă și cei doi copii mai mari, care au obținut rezultate excelente, în timp ce tatăl nu a fost niciodată supus unei examinări similare, în ciuda rapoartelor repetate privind violența domestică.

La 9 octombrie, prin documentul OF030084478146, magistratul a suspendat complet dreptul de vizită al mamei, motivând că interacțiunile digitale i-ar provoca minorului tristețe și confuzie, acuzații pe care Catalina le consideră absurde și lipsite de orice probă medicală sau de specialitate.

Situația este cu atât mai alarmantă cu cât fiul cel mic, Artemio, suferă de epilepsie, iar medicul neurolog care îl tratează se află în Monterrey, nu în capitală, unde a fost mutat de urgență.

Potrivit sursei citate, Catalina a atras atenția și asupra istoricului controversat al judecătoarei Cuenca Pacheco, despre care afirmă că se confruntă cu peste 150 de plângeri pentru abuz de putere și favorizarea agresorilor în tribunalele de familie din regiune.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close