Anglia. Dezastru în sudul Londrei. Patru copii, morți într-un incendiu violent

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Patru copii, cu vârste sub 5 ani, au murit în sudul Londrei, după ce un incendiu le-a cuprins casa.

 

 

Opt mașini de pompieri și 60 de salvatori s-au deplasat de urgență la locul incidentului de pe Collingwood Road, Sutton, în jurul orei 18.55, joi seară.

Primele echipaje de pompieri, ajunse la fața locului, s-au luptat cu un incendiu violent, care cuprinsese întregul parter. Pompierii au pătruns în clădirea în flăcări și au scos patru copii mici din interior.

După ce aceștia au fost scoși din imobil, li s-au aplicat imediat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie. Toți cei patru copii au fost transportați la spital unde, în mod tragic și în ciuda eforturilor tuturor celor implicați, au murit. Cei mici ar avea vârste sub cinci ani.

Comisarul pompierilor din Londra, Andy Roe, a declarat: "Am fost în stare de urgență: Acesta este un incident care a lăsat pe toată lumea profund întristată. Gândurile mele sunt alături de familia și prietenii copiilor, de întreaga comunitate locală și de toți cei care vor fi afectați de acest incendiu.

Echipajele de pompieri au sosit rapid și au localizat copiii în interiorul proprietății. Aceștia au fost scoși din casă și li s-au acordat imediat îngrijiri de urgență", a declarat acesta, potrivit My London.

 

Opt răniţi și sute de persoane evacuate. Incendiu uriaș la un bloc 

 

Un incendiu violent a avut loc în urmă cu o zi și în România. Astfel, aproximativ 250 de persoane, printre care peste 70 de copii, au fost evacuate de pompieri, iar opt adulţi şi minori - transportaţi la spital, după ce un bloc din municipiul Constanţa a fost în noaptea de miercuri spre joi cuprins de flăcări, incendiul extinzându-se după ce focul a cuprins mai multe maşini aflate în parcarea subterană a imobilului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", cele opt persoane duse cu ambulanţele la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă au suferit intoxicări cu fum şi arsuri.

La faţa locului au fost mobilizate peste 200 de forţe de intervenţie, inclusiv echipaje de la ISU Ialomiţa şi ISU Călăraşi, şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie pe o perioadă de aproape trei ore.

Au fost evacuate circa 250 de persoane, peste 70 fiind copii, în majoritatea cazurilor folosindu-se autospecialele de intervenţie la înălţime. Nouă oameni au ajuns la spital, adulți și copii, intoxicați cu fum. Din fericire, niciunul nu are răni grave.

Au fost avariate 36 de autovehicule, dintre care 25 se aflau în parcarea subterană, iar 11 pe laturile exterioare ale blocului. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel