Situații dramatice în spitalele din România: Româncă infectată cu COVID-19, apel disperat: „Murim aici. E sat fără câini!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Situații dramatice în spitalele din România. Pacientă cu COVID-19, apel disperat din Spitalul Județean de Urgență din Ploiești: „Murim aici, nu vine nimeni”.

O pacientă care a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești descrie felul în care sunt tratați bolnavii de acolo. „Sunt în spital de la ora 2:30 azi-noapte și nu ne-a văzut decât doctorul de gardă. Ne-a văzut un pic, 10 minute de la distanță, și ne-a sunat la telefon să ne întrebe ce simptome avem. Ziceai că avem ciuma bubonică”, acuză femeia.

„Și acum de câteva ore stăm degeaba, suntem bolnavi. Am temperatură, am ochii roșii. Nu vine nimeni. Aici, în patul ăsta, e o doamnă care e venită de trei-patru ore, n-a venit nimeni nici să o vadă. Stă aici, am strigat după doctoră, după asistentă să vină să o salveze că murim aici.

Suntem două persoane într-un pat, fără niciun tratament. Nu știm ce să facem, suntem într-o situație disperată. Îmi e un rău de nu mai pot și nu ne bagă nimeni în seamă. Zice să venim să declarăm că avem COVID, mai bine stăteam acasă și luăm ceva un algocalmin. Femeia aia strigă în pat că moare, am ieșit pe hol și am strigat după doctor.

O lenjerie jerpelită pe care am primit-o după ce am sunat la DSP pe la 3:00 dimineața.(...) Nu ne-am cerut noi bolnavi, s-a întâmplat să ne îmbolnăvim și nu își dorește nimeni să se îmbolnăvească”, a mai spus femeia, la Antena 3.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel