Româncă vindecată de COVID-19 prin meditație: „Am folosit tehnica Ho'oponopono, din Hawaii“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

 Tehnica Ho'oponopono, adică patru cuvinte magice din Hawaii: Te iubesc, Îmi pare rău, Iartă-mă şi Mulţumesc au ajutat-o pe clujeanca Ana Harangozo să reziste 16 zile în spital, până când s-a vindecat de COVID-19.

Ada Harangozo, o clujeancă vindecată de COVID, a oferit detalii despre tratamentul medical primit în spital şi despre cum a reuşit să treacă peste cele 16 zile de spitalizare.

„Tratamentul a avut la bază Plaquenilul, Mucovimul acompaniat de Paracetamol, Vitamina C şi fiecare de ce alte nevoi fiziologice aveam”, a spus Ada Harangozo.

Pentru a rezista în perioada de spitalizare, Ada a folosit o tehnică de meditaţie originară din Hawaii, care a îndepărtat gândurile negre.

„Am făcut foarte multă meditaţie, am apelat în special la tehnica Ho'oponopono, la cele patru cuvinte magice – Te iubesc, Îmi pare rău, Iartă-mă şi Mulţumesc. Aceste patru cuvinte m-au acompaniat în toate cele 16 zile de spitalizare. Sigur că am avut şi suportul familiei, al prietenilor”, a explicat aceasta.

Clujeanca susţine că, deşi a detestat cuvântul „pozitiv”, a ales să aibă o atitudine pozitivă, aşa încât testul pentru COVID-19 să devină cât mai curând „negativ”.

„Sentimentul de captivitate a fost destul de apăsător şi în ziua în care primul test a venit tot pozitiv. Recunosc că m-a frustrat foarte tare”, a declarat aceasta, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel