Peste 80.000 de doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge duminică în România

Liviu Ludovic |
Data publicării:
vaccin_astra_zeneca
vaccin_astra_zeneca

81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, duminică dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi duse la București pe cale terestră.

Autoritățile anunță că 81.600 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge, duminică dimineață, la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, au precizat autoritățile de la București. Dozele de vaccin vor fi transportate pe cale terestră și vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare.

În perioada următoare, dozele vor fi distribuite centrelor regionale existente la nivel național. Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

Vaccinul AstraZeneca va fi folosit doar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. Premierul Florin Cîțu a dezvăluit faptul că în următoarele zile vaccinul va fi distribuit centrelor de vaccinare, iar programarea pe platformă va fi posibilă de pe 10 februarie. Astfel, în România se va accelera procedura de vaccinare, iar în luna marte vor fi vaccinate peste 50.000 de persoane în fiecare zi.

„Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deși am rămas în topul UE în ceea ce privește numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie primim din ce mai multe doze și programul de vaccinare se va accelera. Vom trece în luna martie de 50.000 de vaccinuri pe zi și vom merge spre ținta de 100.000 de vaccinuri pe zi, pe care ne-am propus-o de la început”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Pentru imunizarea cu AstraZeneca, autoritățile vor amenaja 180 de centre de vaccinare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel