Peste 21.000 de asistenţi medicali români au plecat să lucreze în străinătate. Anglia, Italia şi Germania, destinaţiile preferate

Echipa Stiri Diaspora / 17 iul 2022, 10:35

Exod în masă în domeniul sanitar: peste 21.000 de asistenţi medicali români au plecat să lucreze în străinătate, în ultimii 10 ani. 

Mai bine de 21.000 de asis­tenţi medicali români lu­crea­ză în sistemele sanitare din străinătate, dintre care cei mai mulţi au ales Marea Britanie, Italia sau Germania pentru a-şi practica meseria, arată datele transmise de organizaţia OECD, la solicitarea ZF.

Specialiştii OECD menţionează că au luat în calcul datele de emigrare pentru asistenţii români, însă acoperirea din fiecare ţară este limitată la statele care şi trimit date, aşadar este posibil să fie mai multe state ca destinaţie pentru asistenţii pregătiţi în România.

Lipsa de asistenţi medicali este deja o problemă mai mare pentru unităţile medi­cale, private sau de stat, decât lipsa medicilor. Iar salariile crescute de la stat odată cu 2018 au pus o presiune şi mai mare pe sistemul privat, care se luptă cu statul pentru personalul mediu.

Potrivit Mediafax, cele mai importante ţări în care au ajuns asistenţii români după numărul de persoane sunt Marea Britanie, cu peste 8.300 de asistenţi români, urmată de Italia, cu peste 5.600 de oameni şi Germania, cu peste 4.500 de asistenţi pregătiţi în sistemul medical din România.

Citește mai departe: Peste 76.000 de copiii au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Pentru politicieni sunt doar "statistici", pentru români o tragedie

 

Peste 76.000 de copiii au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. Dacă pentru politicenii din ultimii 30 de ani, aceștia sunt doar statistici, pentru familiile aflate în această situație este o adevărată tragedie. 

Așa numiții "orfani albi" ai României sunt menționați aproape la fiecare campanie electorală, atunci când ni se cer voturile. După alegeri, copiii care au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate rămân doar statistici, însă pentru România reală acesta este o tragedie. Psihologii au tras nenumărate semnale de alarmă cu privire la faptul că, lipsa unuia sau a ambilor părinți, provoacă schimbări dramatice în interiorul familiei. Copiii "singuri acasă" sunt adesea lipsiți de afecțiunea și supravegherea părinților, fiind expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. 

În ultimii ani, principalele inițiative de a ține sub control efectele acestui fenomen au venit din zona privată și a Organizațiilor Neguvernamentale. Cea mai amplă campanie de aces fel este Copii Singuri Acasă, derulată de Salvații Copiii. 

Să vedem cele mai recente statistici: 

 

Numărul total al copiilor din România care aveau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate era, la finele anului trecut, de 12.286, cu 53 mai puţini faţă de sfârşitul trimestrului III, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA). În schimb, numărul copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate a urcat la 76.170 la finele lunii decembrie (mai mult cu 2.783 copii comparativ cu 30 septembrie 2021). 

Dintre cei 12.286 de copii cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, 11.476 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul fiind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.

Conform sursei citate, un număr de 55.146 de copii aveau un părinte plecat la muncă în străinătate (număr în creştere cu 2.626 copii comparativ cu finele lunii septembrie 2021), iar dintre aceştia 53.416 de copii erau în grija rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie. În acelaşi timp, 1.164 de copii se aflau în sistemul de protecţie specială, cum ar fi în grija unui asistent maternal, în centre de plasament sau la alte familii/persoane.

Totodată, 8.738 copii proveneau din familii în care părintele unic susţinător era plecat la muncă în străinătate, faţă de 8.528 copii cât se înregistrau la finele lunii septembrie 2021. Dintre aceştia, 7.650 copii au rămas acasă în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsură de protecţie.

Totalul copiilor rămaşi acasă care se aflau în sistemul de protecţie specială se ridica la 2.848 la 31 decembrie 2021, dintre care 515 copii erau în grija unui asistent maternal, 543 în centre de plasament, 1.642 la rude până la gradul IV, iar 148 de copii în grija altor familii sau persoane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0