OMS recunoaşte. Există ''dovezi emergente'' despre răspândirea noului coronavirus prin aer

Nicoleta Baciu / 7 iul 2020, 22:25 Salveaza PDF Comentarii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recunoscut marţi că există "dovezi emergente" despre răspândirea noului coronavirus prin aer, după ce mai mulţi oameni de ştiinţă au cerut acestei organizaţii să îşi actualizeze recomandările şi comunicările oficiale despre felul în care maladia respiratorie COVID-19 se transmite în comunităţile umane, informează Reuters.

 

"Am discutat despre posibilitatea răspândirii pe calea aerului şi prin aerosoli drept una dintre căile de transmitere a COVID-19", a declarat la o conferinţă de presă Maria Van Kerkhove, expert tehnic din cadrul OMS pe durata pandemiei de COVID-19.  Anterior, OMS a spus că virusul care cauzează maladia respiratorie COVID-19 se transmite, în primul rând, prin mici picături de secreţii expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate şi care ajung apoi foarte repede pe sol.

Dar, într-o scrisoare deschisă adresată organizaţiei cu sediul la Geneva, publicată luni în revista Clinical Infectious Diseases, 239 de oameni de ştiinţă din 32 de ţări au subliniat existenţa unor dovezi care ar arăta că acele particule virale ce plutesc prin aer pot să le infecteze pe persoanele care le inhalează. Întrucât astfel de mici particule exhalate de persoane infectate pot să plutească mai mult timp prin aer, oamenii de ştiinţă au cerut OMS să îşi actualizeze ghidul de recomandări.

Dovezile trebuie centralizate şi interpretate



Vorbind marţi la această conferinţă de presă organizată la Geneva, Benedetta Allegranzi, expert tehnic al OMS pentru prevenirea şi controlul infecţiilor, a spus că există dovezi emergente despre transmiterea pe calea aerului a noului coronavirus, dar că această concluzie nu este însă una definitivă. "Posibilitatea transmiterii prin aer (a noului coronavirus, n.r.) în spaţiile publice - în special în condiţii foarte specifice, precum spaţiile aglomerate, închise, slab ventilate, care au fost deja descrise - nu poate fi exclusă", a precizat ea. "Totuşi, dovezile trebuie centralizate şi interpretate, iar noi vom continua să sprijinim acest demers", a adăugat aceeaşi specialistă.

Orice modificare din evaluarea pe care OMS o face în privinţa riscului de transmitere a virusului ar putea afecta actuala recomandare de păstrare a unei distanţe de un metru între oameni. Guvernele lumii, care se bazează pe OMS pentru a-şi construi politicile de recomandări naţionale, ar putea să îşi ajusteze la rândul lor măsurile de sănătate publică implementate pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

 

Pachet complet de intervenţii pentru stoparea transmiterii 



Maria Kerkhove a anunţat că OMS va publica un comunicat ştiinţific care va prezenta toate modurile cunoscute de transmitere a SARS-CoV-2 în zilele următoare. "Este nevoie de un pachet complet de intervenţii pentru a putea să stopăm transmiterea virusului. Acest pachet include, nu doar distanţarea fizică, ci şi folosirea măştii sanitare atunci când aceasta este potrivită pentru anumite spaţii, în special acolo unde distanţarea fizică nu poate fi respectată şi în special pentru angajaţii din domeniul medical", a adăugat aceeaşi specialistă, scrie Agerpres. 

[citeste si]

 

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI


Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.24
YesMy