Noi reguli de purtare a măștii pentru cei care se vaccinează, anunțate de Ministerul Sănătății

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Ministerul Sănătății a anunțat noi reguli de purtare a măștii pentru cei care și-au făcut vaccinul anti-coronavirus, inclusiv cea de-a doua doză.

Ministerul Sănătăţii a transmis, duminică, o informare cu privire la faptul că, şi după administrarea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID, este recomandată purtarea măştii de protecţie şi respectarea regulilor de distanţare socială.

"Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul", precizează ministerul într-o postare pe Facebook.

Astfel, potrivit sursei citate, nu se cunoaşte încă gradul de eficacitate a celor două vaccinuri împotriva infecţiilor asimptomatice şi nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului şi care este riscul de transmisie a SARS-CoV-2. Este posibil ca o persoană vaccinată asimptomatică să poată răspândi virusul şi, astfel, să infecteze o persoană nevaccinată.

Vaccinarea, arată MS, oferă un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel).

"Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19", menţionează MS.

Totodată, se arată în informare, vaccinul nu garantează imunitate 100% iar eficacitatea în prevenirea bolii COVID-19 este de 95% pentru vaccinul BioNTech-Pfizer şi de 94,1% pentru vaccinul Moderna, citează Realitatea PLUS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel