Reputatul medic român Gheorghe Burnei, condamnat la închisoare pentru luare de mită

Magistrații Tribunalului București l-au condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită (21 de fapte). Decizia poate fi atacată.

Tribunalul București l-a condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Totodată, instanța îi interzice, pe o perioadă de 5 ani, lui Burnei să exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Potrivit deciziei, Burnei trebuie să achite statului 150.000 lei amendă.

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară și Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Confisca de la inculpatul Burnei Gheorghe sumele de 3250 Euro şi 21.800 lei”, se mai arată în decizie.

Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinţi în contracte de donaţii, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecţiuni inexistente în realitate, el şi familia sa primind chiar şi deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.

Anchetatorii au găsit în biroul medicului de la spitalul „Marie Curie” sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţii copiilor operaţi, drept mită. Autoritățile susţin că la dosar există numeroase declaraţii de martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care ar proba infracţiunile în cazul medicului.

Aceştia descriu „modul de operare” şi vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorşi de la operaţii pentru a creea presiune, iar astfel părinţii să plătească.

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy