Medicii români, scrisoare virală: „Vom face scut în fața bolii cu trupurile noastre”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Mai mulți medici din Bucureşti, Braşov, Craiova, Piteşti, Miercurea Ciuc şi Târgu Mureş au scris un mesaj pentru public, în care promit solemn că nu vor da înapoi nici măcar un pas în fața bolii, și vor lupta cu tot ce au la îndemână.

Însă, medicii atrag atenția că este necesar ca ei să fie bine protejaţi în fața nivelului de contagiozitate a acestei boli, în așa fel încât ei să nu transmită boala mai departe, prin lipsa echipamentului, ci să o poată combate, fără grija că ei pot fi de vină pentru răspândirea virusului.

„Suntem Medici. Ca vocaţie, ca profesie, ca destin, suntem medici. Nu ne temem de nicio bătălie cu boala, oricât de cumplită ar fi ea. Nu ne vom da niciodată înapoi, nu vom dezerta. Vom lupta cu tot ce avem la îndemână: cu cunoştinţele noastre, cu mintea noastră, chiar şi cu trupurile noastre. Vom face scut în faţa bolii, apărându-i pe pacienţii noştri cu tot ce putem şi cum putem mai bine. Dacă asta va însemna şi materiale de protecţie, medicamente şi aparatură vitală, asta nu mai ţine însă de noi. Noi nu ne dorim decât să fim protejaţi conform nivelului de contagiozitate a acestei boli. Nu vom accepta însă ca în această bătălie să fim noi aceia care vom răspândi boala sau cei care vor vulnerabiliza pacienţii, căci această poziţie pe care am fi siliţi să o acceptăm este în afara legilor medicinii şi ale celor omeneşti, deopotrivă”, scriu medicii.

 

Un medic contaminat, testat pozitiv pentru coronavirus este contagios

 

„Un medic contaminat, testat pozitiv pentru coronavirus este contagios. Indiferent ce simptome are... uşoare, medii sau severe, medicul tot contagios este. El va intra, inerent, în contact cu pacienţii, fie ei CoViD-negativi, fie CoViD-pozitivi. În prima situaţie, dacă pacientul nu a fost încă infectat, contactul direct cu un medic deja infectat, care fie va sta în preajma sa, fie îl va consulta, va fi unul extrem de contagios. Organismul pacientului fiind vulnerabil, infecţia va avea consecinţe extrem de grave, mergând până la insuficienţă respiratorie acută. În a doua situaţie, interacţiunea pacientului infectat cu medicul/medicii infectaţi, va accentua încărcătura virală a pacientului respectiv, sporindu-i enorm riscul de agravare a bolii. Vorbim despre pacienţi foarte vulnerabili, cu afecţiuni preexistente severe, precum diabet, afecţiuni oncologice, boli respiratorii. Un medic bolnav nu poate lucra eficient în nicio situaţie, cu atât mai puţin în situaţii critice, de maximă încărcătură somatică şi emoţională. În aceste condiţii nu ai cum să poţi consulta, opera, diagnostica, fără riscul de a greşi mai mult decât de obicei. Şi poţi greşi grav. De exemplu, în cazul unui chirurg, orice mişcare neconformă poate genera efecte ireparabile, ireversibile... De ce există în lumea asta, dreptul la concediu de boală, dacă lucrurile nu stau aşa? Există mai multe tipuri de virus SARS-CoV-19 (tulpini, cum le numesc specialiştii). Noi ştim de două: "S" şi "L". Dacă eşti infectat cu una dintre ele, nu înseamnă că nu te poţi infecta cu cealaltă. Ce sens are să creşti riscul, punând în contact un medic pozitiv, cu un pacient pozitiv? Medicul român este şi el cetăţean cu drepturi depline. In plus, e şi cetăţean european. Are dreptul la sănătate şi la viaţă ca orice alt cetăţean şi nicio ordonanţă de urgenţă din lumea asta nu poate suspenda acest drept. Dacă dreptul la viaţă este un drept fundamental al omului, atunci acesta este negat atunci când cineva obligă un bolnav să muncească, determinându-i agravarea bolii, cu atât mai mult în cazul infecţiei cu Coronavirus. Riscul de deces este mult mai mare la personalul sanitar, conform cifrelor din statisticile mondiale. Un medic mai puţin în luptă înseamnă un deficit enorm. Suntem 3 medici la mia de locuitori in România. Să scoţi din front acum medici prin măsuri iraţionale este de-a dreptul iresponsabil. Dacă medicul moare, urmare a faptului că organismul său nu a suportat dublul stress al bolii şi al muncii în condiţii de dezastru, cine răspunde? Cine va trata miile sale de pacienţi, anual?”

Scrisoarea este semnată de medicii Dr Livia Davidescu, Dr Manuela Predila, dr Alina Martau, Dr Bogdan Lazescu, Dr Albert Claudiu, dr Grigorescu Dan. Ea poate fi citită integral pe DCMedical.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel