Medic ROMÂN, dat afară din sistemul medical din Marea Britanie pentru modul SCANDALOS în care se adresa pacienților

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: ILUSTRATIV
Foto: ILUSTRATIV

Medicul român Șerban Gheorghiu a pierdut dreptul de a practica medicina în Marea Britanie. El a fost găsit vinovat de Tribunalul Medicilor Practicieni din Manchester de comportament neadecvat.

Un medic chirurg de origine română nu mai are drept de practică în Marea Britanie. El a fost dat afară din spitalul 

pentru „abateri grave”, scrie twnews.co.uk. Glumele sale deplasate și homofobe l-au lăsat însă șomer în țara unde a emigrat în urmă cu 27 de ani.

Între octombrie 2015 și august 2017 la adresa medicului s-au strâns mai multe plângeri pe numele doctorului după ce Gheorghiu le spunea pacienților să stea în „poziția George Michael” atunci când trebuia să se aplece pentru endoscopii în zonele intime. Potrivit comisiei care a analizat situația doctorului, el a făcut referire la preferințele sexuale ale lui George Michael, care a murit în 2016, „de cel puțin 15-20 de ori”.

Inițial, chirugul în vârstă de 60 de ani Șerban Gheorgiu a fost suspendat pentru că i-ar fi înjurat pe pacienții și asistentele de la spitalul unde lucra. Colegii săi au decis inițial că își poate păstra slujba deoarece comportamentul său a venit în urma „diferențelor culturale” pentru că provine dintr-o țară balcanică precum România.

 

Șefii săi erau  „c**ați” sau „bastarzi”

La Tribunalul Medicilor Practicieni din Manchester, el a fost găsit vinovat de comportament neadecvat, însă colegii săi i-au luat apărarea și au motivat că limbajul său se datorează faptului că engleza nu este limba sa maternă. Șerban Gheorghiu a primit două avertismente finale pentru limbajul și comportamentul său, din partea Consiliului General al Medicilor, însă cum doctorul nu s-a putut abține, a rămas fără locul de muncă.  

Bărbatul a mai afirmat, cu alte ocazii, că „nu a luat niciodată femeile pe la spate” și a îndemnat un asistent să meargă împreună în Thailanda pentru a le „fisura pelvisul” femeilor, acestea fiind „mici și fragile”, drelatează Daily Mail.

O asistentă de la spitalul britanic Scarborough a afirmat că a izbucnit în plâns după ce a fost jignită de medic. El a mai întrebat o femeie din echipa de securitate dacă a făcut „sex dur”. Doctorilor le spunea „c**ve nenorocite” și se adresa conducerii spitalului cu „c**ați” sau „bastarzi”. Chirurgul român i-a mai spus unui pacient bolnav de cancer că nu poate „mătura boala sub covor”, mai scrie twnews.co.uk.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel