Iohannis a decorat medicii români care au mers în Lombardia: „Am plecat acolo când nu se ştia nimic despre maladie”

presidency.ro
presidency.ro

Este un an copleșitor pentru sistemul medical românesc, în special pentru cei din „linia întâi”.

Tocmai de aceea, de Ziua națională, în semn de prețuire, președintele României i-a decorat pe cei care și-au riscat viața ca să își facă meseria, atât în țară, cât și în Italia, când a izbucnit pandemia.

În primăvară, când spitalele din Lombardia se sufocau iar la noi situaţia nu se agravase, câţiva medici români, cei mai mulţi specialişti în terapie Intensivă, au mers în Italia să ajute. Este şi cazul Adei Gherman.

„În Italia, am avut un pacient de 50 de ani care a stat intubat 7 săptămâni şi care a fost ultimul din terapie intensivă care a plecat acasă. Dar şi-a revenit şi a plecat acasă”, a declarat dr. Ada Gherman, medic ATI, potrivit Știrile PRO TV

Alături de ea au fost doi colegi din Cluj, Marius Bărbat şi Mihaela Sorina Lupse. Au aplicat apoi ce au învăţat acolo şi în spitalele din România. La fel au procedat Alin Suciu şi Dragoş Botea din Oradea.

 

„S-a înfăşurat în drapelul României, s-a plimbat cu el pe umeri, prin spital”

 

„În primul rând, noi am mers acolo când nu se ştia nimic despre această maladie, nu ştiam ce efecte are, nu ştiam cât este de contagioasă, nu ştiam ce probleme pot apărea. A fost un risc pe care ni l-am asumat”, a spus dr. Dragoş Botea.

„Îmi aduc aminte momentul în care, medicului şef ATI din Lombardia, din localitatea Lecco, i-am înmânat, în semn de preţuire a noastră, drapelul României. Acesta s-a înfăşurat în drapelul României, s-a plimbat cu el pe umeri, prin spital, ulterior arborându-l în cabinetul lui, ceea ce, sigur, ne-a adus un sentiment de mândrie”, spune dr. Alin Suciu.

 

Iohannis i-a decorat cu ordinul “Meritul sanitar”

 

Pentru implicarea şi dedicarea lor, preşedintele Klaus Iohannis i-a decorat cu ordinul “Meritul sanitar”, în grad de Cavaler. Distincţia a ajuns şi la Ioana Grigoraș, medic primar de anestezie şi terapie intensivă la Institutul Regional din Iaşi, cea care coordonează activitatea tuturor secţiilor de terapie intensivă din Moldova.

Prof.dr.Ioana Grigoraș coordonator ATI Moldova: “Coordonarea înseamnă în primul rând să găsim paturi libere de AŢI, ştiţi că e mare problemă, noi reuşim să ne gospodărim în Moldova şi să găsim soluţii, de asemenea soluţii pentru lipsa de personal.”

Şeful statului a decorat 17 cadre medicale, dar şi Universităţile de Medicină din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş şi Craiova.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.201
YesMy