Înșelătorie de proporții cu creme ”miraculoase”. Imaginea unor reputați medici români folosită pentru promovarea falsă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O nouă metodă de înșelătorie oa proporții, pe Internet. Creme miraculoase, care promit recuperare rapidă, fără a fi nevoie de intervenții chirurgicale, sunt vândute pe mai multe site-uri, escrocii prevalându-se de imaginea unor cunoscuți medici români. 

Pentru a fi siguri că sunt credibili, cei din spatele înșelătoriei se folosesc de imaginea unor medici consacrați. 

Ștefan Jianu este medic primar chirurgie medicală. În urmă cu câteva zile, când era în concediu, s-a trezit cu un telefon de la pacienți care îl întrebau dacă într-adevăr recomandă crema la care face reclamă.

”O parte din pacienții mei m-au sunat sa mă întrebe dacă eu chiar prezint acea cremă ca un panaceu universal. Este vorba despre o publicitate înșelătoare, o falsificare completă a realității, eu nu fac reclamă acelei creme, nu știu despre ce este vorba, nu am folosit-o vreodată în viața mea”, a declarat medicul, citat de Realitatea PLUS.

Medicul a descoperit ulterior că imaginea lui era folosită pe mai multe site-uri. Chiar dacă este chirurg, în așa-zisele interviuri, el dădea sfaturi despre cum să eviți operația de varice, de exemplu. Medicul spune că aceste produse pot fi foarte periculoase.

”S-ar putea, dacă e făcută pe undeva printr-un garaj, să dea reacții alergice în mod direct. Dar indirect este foarte grav, pentru că o parte mare din oameni nu vor face ce trebuie să facă, să meargă la medic”, a spus medicul Ștefan Jianu.

În trecut, și alte vedete TV au fost implicate în scandaluri asemănătoare. Sub pretextul unor colaborări, ei promovau produse de care nu au auzit niciodată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel