Încă trei liberali confirmați cu coronavirus. România intră în Scenariul 3: 102 îmbolnăviri oficiale

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Încă trei liberali sunt infectați cu coronavirus. Cei trei au intrat în contact cu senatorul Vergil Chițac la reuniunea Biroului Permanent Național.

„Sunt confirmați pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuș, primarul Devei, Florin Oancea, și administratorul public Adrian David Nicolae. Toți 3 se află în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat și senatorul Chițac, și ieri nu au fost prezenți la reuniunea Biroului Executiv al PNL“, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Oficial, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 102, ceea ce înseamnă că România intră în Scenariul 3, așa cum a fost denumit de autorități plaul de intervenție în cazul în care numărul îmbonăvirilor depășește 101 cazuri.

Iată ce presupune acest lucru:

„Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).

Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv. 

Totodată, menționăm faptul că, față de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus. 

Măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3: 

• Măsuri de distanțare socială, limitarea contactului dintre persoane. 

• Limitarea activităților colective.

• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie

• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)

• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.", transmite Grupul de Comunicare Strategică, organismul interguvernamental care gestionează comunicarea publică în cazul crizei de coronavirus. 

Potrivit sursei citate, la nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate și/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19).

Recent, secretarul de stat Nelu Tătaru a declarat, în cadrul unei vodeoconferințe la sediul Ministerului Sănătății că, "în scenariul 3, începe un triaj epidemiologic la nivelul fiecărui spital. Acest triaj implică atât triajul bolilor de bază, cât și un triaj epidemiologic. De aceea, rugăm și pacienții care se prezentă la spitale, și colegii noștri la calm și la un triaj cât mai corect. Acest triaj face parte dintr-o primă linie în ceea ce înseamnă evitarea răspândirii și prin spitale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel