Demisii în masă la Spitalul CF Timișoara, după ce a fost confirmat un caz de Covid-19

Liviu Ludovic / 31 mar 2020, 11:32 Salveaza PDF Comentarii

Mai mulți asistenţi şi infirmieri de la Spitalul CF Timişoara şi-au dat demisia de teamă să nu se îmbolnăvească, după ce în unitate a fost confirmat un caz de Covid-19. Unele dintre cele 13 cadre medicale care au demisionat sunt în vârstă şi au alte boli, susține managerul spitalului. 

Cele 13 cadre medicale au renunţat la posturile din spital după ce în unitatea sanitară a fost confirmat un caz de infecţie cu noul coronavirus. Potrivit managerului spitalului, acestea ar fi motivat că au acasă bătrâni ori copii și se tem să nu-i îmbolnăvească, iar altele ar fi spus că le e frică pentru că au boli care s-ar agrava dacă s-ar infecta cu coronavirus.

"Există un caz confirmat, a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase şi din această cauză lumea este speriată. Noi, ca şi conducere, am făcut tot ce trebuit, am prelucrat procedurile, ce echipamente trebuie să poarte, în schimb cei care şi-au dat demisia au acasă bătrâni, copii, sunt unele dintre ele la o vârstă respectabilă şi au, din punct de vedere al sănătăţii, şi ele probleme, de exemplu alte patologii care asociate cu coronavirus pot să dea o formă mai gravă a bolii. Toată lumea trebuie să înţeleagă că doar împreună putem reuşi", a declarat Marius Olaru, manager Spitalul CF Timişoara.

Demisii la spitalul CF Timișoara

 

Acesta a mai spus că spitalul are echipamente din donaţii, dar face apel la angajaţi să fie alături de pacienţi.

„În conţinutul adreselor fiecare are motive mai mult sau mai puţin plauzibile. Din punct de vedere legal este o decizie care este un act unilateral. Dincolo de acest aspect este faptul că acum, mai mult ca niciodată, tot personalul trebuie să înţeleagă că noi trebuie să stăm alături de cetăţenii pe care noi îi deservim. Echipamentele medicale sunt suficiente, din păcate asigurate doar din sponsorizări, neprimind nimic de la autorităţi", a mai declarat Marius Olaru.

Managerul Spitalului CF Timişoara a spus că va trimite o adresă Direcţiei de Sănătate Publică pentru a solicita personal în locul cadrelor medicale care şi-au dat demisia, atunci când va fi nevoie.

Ieri, mai mulți medici de la Spitalul Mioveni și-au dat demisia după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19. Demisiile nu au fost însă acceptate de managerul spitalului, care recunoaște că e greu „să ieși la luptă cu mâinile goale".

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy