Coronvirusul a secerat peste 400.000 de vieți din toată lumea: Cifrele care dau fiori

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 400.581 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică, la orele 19.00 GMT.

Peste 6.949.890 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.030.800 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 3.327 de decese noi şi 119.524 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 904 morţi noi, Statele Unite (540) şi Mexic (341).

SUA, în topul bilanțului negru



SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 110.037 de decese pentru 1.928.094 de cazuri. Cel puţin 500.849 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 40.542 de morţi pentru 286.194 de cazuri, Brazilia cu 35.930 de morţi (672.846 de cazuri), Italia cu 33.899 de morţi (234.998 de cazuri) şi Franţa cu 29.155 de morţi (190.974 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (60), Spania (58), Italia (56) şi Suedia (46).

Peste 180.000 de morți în Europa



China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.036 de cazuri (şase cazuri noi de sâmbătă până duminică), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.332 de vindecări.

Europa totaliza duminică, la orele 19.00 GMT, 183.536 de decese pentru 2.275.091 de cazuri, SUA şi Canada 117.885 de decese (2.023.763 de cazuri), America Latină şi Caraibe 64.219 decese (1.298.891 de cazuri), Asia 19.244 de decese (680.044 de cazuri), Orientul Mijlociu 10.492 de decese (478.222 de cazuri), Africa 5.074 decese (185.247 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.540 de cazuri), informează Mediafax.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy